Cristina Pucean le-a făcut o bucurie admiratorilor săi, deoarece a publicat o imagine alături de părintele ei.
Cristina Pucean este, fără doar și poate, printre cele mai cunoscute dansatoare din țară, iar încă de când a început să își facă apariția în lumina reflectoarelor, blondina a atras de partea sa numeroși fani. Deși preferă să fie extrem de discretă atunci când vine vorba despre viața personală, în urmă cu câteva luni, ea și Bogdan de la Ploiești au hotărât să-și asume relația amoroasă, însă, din nefericire pentru fani, s-a sfârșit recent, potrivit declarațiilor celor doi.
Așadar, cu puțin timp în urmă, Cristina Pucean a decis să facă o dezvăluire din viața sa, așa că a publicat pe contul personal de Instagram o poză cu tatăl său, admiratorii având ocazia să-l cunoască pe părintele blondinei, implicit fostul ”socru” al celebrului manelist, Bogdan de la Ploiești.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Mulțumesc tuturor pentru urări! Lma (n.r La mulți ani) și celor mai importante persoane din viața mea- tatăl meu și nepoțelul meu Raym!”, a scris Cristina Pucean, pe Instagram.
Cristina Pucean, nervoasă din cale afară din cauza bărbaților care îi fac propuneri indecente la evenimente
Cristina Pucean îi însoțește pe cei mai faimoși maneliști de la noi din țară la evenimente și spectacole, însă nu de puține ori, vedeta a fost nevoită să treacă prin situații extrem de incomode, din cauza bărbaților care obișnuiesc să îi facă propuneri indecente, și pe care le refuză instant, bineînțeles.
”(nr. au reușit să mă enerveze) persoane din locurile în care merg să dansez. De exemplu, bărbați care cred că dacă dau o anumită sumă, după poți merge și cu ei sau chestii de genul. Dar știu să-i refuz frumos și am ajutorul mamei mele, care mă scoate din orice ipostază proastă”, a dezvăluit Cristina Pucean, pentru un post TV.