Cristina Spătar, declarații sfâșietoare despre moartea mamei sale. Tatăl ei i-a părăsit când a aflat de boala cruntă cu care femeia se confruntă. “Fiecare din noi avem o cruce de dus.”
Diana Puiu10 iunie 2024Actualizat: 03 octombrie 2024, 01:18
Cristina Spătar a vorbit despre momentul în care tatăl ei i-a părăsit, după ce mama ei s-a îmbolnăvit.
Cristina Spătar, cunoscuta cântăreață română de muzică dance și pop, este în atenția publicului pentru cariera de succes pe care o are, fiind supranumită și Regina muzicii R&B. Chiar dacă are mereu apariții exuberante și pline de zâmbete, o parte din viața ei este marcată și de întâmplări nefericite, despre care alege să vorbească atunci când face o retrospectivă și își deschide sufletul sincer pentru publicul care o urmărește.
Cristina Spătar, despre momentul în care tatăl ei i-a părăsit când mama s-a îmbolnăvit de cancer
Invitată în cadrul unui interviu pentru un WOWnews, Cristina Spătar a făcut dezvăluiri sfâșietoare despre moartea mamei sale și despre boala cruntă care i-a măcinat organismul și care le-a adus celor două multă suferință.
Artista a povestit că tatăl lor le-a părăsit, atât pe ea, cât și pe sora ei, în momentul în care mama ei s-a îmbolnăvit de cancer, astfel că a găsit o doamnă cu care își petrece adesea timpul, crezând că aceasta va putea să șteargă durerea prin care trecea la acea vreme. Mama ei s-a stins din viață, iar paradoxal, la câțiva ani distanță, artista și-a îngropat tatăl din cauza aceleași boli cu care s-a confruntat și fosta lui soție.
Din spusele vecinilor, femeia cu care își refăcuse viața după divorț a fost călcată de mașină. Cristina spune că și-a iertat părintele și că i-a fost aproape financiar de fiecare dată, însă familia ei nu a putut să treacă peste acest lucru. “Tata ne-a părăsit, din păcate, pentru o doamnă și așa a considerat la vremea aceea că e mai ușor de trecut peste toate. Și-a găsit o doamnă care la un an după moartea mamei mele, din ce mi-au spus vecinii, a călcat-o mașină. Iar tatăl meu, acum doi ani, l-am înmormântat, tot de cancer a murit. Până la urmă, cred că fiecare din noi avem o cruce de dus și fiecare avem o soartă pe care nu noi o stabilim, ci Dumnezeu. Așa a fost să fie. L-am iertat, familia mea nu a putut să treacă peste.”, a povestit Cristina Spătar.