Un copil vine în viața unei familii cu o mare bucurie, însă inevitabil există și momente mai puțin plăcute, atât pentru cel mic, cât și pentru părinte. Fiecare copil s-a confruntat cel puțin o dată cu o criză de plâns, pe care adulții nu au știut să o gestioneze.
Descoperă în rândurile următoare de ce au cei mici crize de plâns, cum pot părinții să le combată, dar și sfaturi de la Gabriela Hranovschi, consultant pentru mame și specialist montessori.
Copiii pot experimenta crize de plâns în diverse situații
Deși am crede că un copil nu are motive reale de plâns, acesta trece prin stări de nervozitate și stres, specifice vârstei lui. De aceea, este interzis să le spunem celor mici că nu au motive de plâns, în ideea că le comparăm cu motivele de plâns pe care le au adulții.
„Este greșit să o luăm personal și să credem că are ceva cu noi. Avem imaginea emoțiilor distorsoniată. Trebuie să înțelegem că ne naștem capabili să simțim toate aceste emoții. Și bebelușul poate fi nervos.”, a dezvăluit consultantul pentru mame.
Strategii eficiente pentru a vă conecta cu cel mic
În momentul în care cel mic se simte într-un impas, acesta are nevoie de sprijinul și dragostea părintească. Este posibil ca acesta să se liniștească doar datorită unei îmbrățișări, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte din partea adultului.
„Așa cum noi avem motivele noastre pentru care suntem furioși, și copilul are motivele lui, specifice vârstei. E bine să nu subestimăm nevoia copilului de a fi cum vrea el să fie.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Recunoașterea semnelor de stres și anxietate
Există momente când am crede că cel plic plânge fără motiv și de aceea este important să înțelegem care este motivul pentru care acesta se simte trist. Pentru a putea comunica cu cel mic, este esențial să recunoaștem semnele de stres și anxietate. Unii dintre ei sunt mai tăcuți și retrași când sunt triști, iar alții din contră, devin mai activi și încearcă să îți capteze atenția, făcând ceva greșit.
Gestionarea crizelor de plâns
Citește și: Ce trebuie să conțină geanta ideală pentru o proaspăta mămică: 4 elemente esențiale
Atunci când cel mic are o criză de plâns, atitudinea părintelui este foarte importantă pentru întreaga situație, fiindcă starea copilului se poate diminua sau chiar agrava. Este vital ca părinții să nu le lase foarte afectați de întreaga situație neplăcută și să se canalizeze pe rezolvarea problemei.
„Primul pas este să gestionăm emoția noastră referitoare la ceea ce se întâmplă cu copilul nostru, ca să putem să îl ajutăm cu emoția lui foarte puternică. El dacă face un tantrum, are acolo o emoție din care nu mai poate să iasă.”, a mărturisit consultantul pentru mame.
Așadar, modul în care adultul gestionează problema se va reflecta în comportamentul celui mic. Specialistul a explicat că nu este în regulă să le spunem copiilor noștri, chair în momentul în care plâng, că nu ar trebui să plângă, că trebuie să fie puternici, că vor râde ceilalți copii de ei. În acest mod, acesta va înțelege că nu este în regulă să își exprime emoțiile și va avea de suferit pe viitor.
„Trebuie să mergem către copiii noștri cu o normalizare, să le spunem: e firesc să plângi, văd că ai nevoie să plângi, poți să plângi pentru că sunt aici lângă tine. Nici nu mai este nevoie de alte cuvinte. Nu e nevoie să îl scoatem din starea aia și să vedem rapid un zâmbet pe fața lui.”, a mărturisit specialistul.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi și recomandări de la specialiști în domeniul sănătății, frumuseții și stilului de viață.