Află din rândurile următoare ce trebuie să faci pentru a scăpa de țânțari.
Vara a început deja, iar odată cu temperaturile ridicate, mulți dintre noi ne confruntăm cu o adevărată problemă: țânțarii. Aceste insecte pot fi foarte enervante, mai ales atunci când ne trezim cu o serie de mușcături pe corp, iar cu cât te scarpini mai tare, cu atât devin mai insuportabile.
Pe lângă aspectul neplăcut și mâncărimea locală, mușcăturile de țânțari pot reprezenta un adevărat pericol. Din nefericire, țânțarii pot împrăștia o serie de boli, care pot fi chiar mortale. Printre acestea de numără Malaria, cea mai populară boală răspândită de țânțari, febra West Nile și febra galbenă. Fiecare dintre ele debutează cu stări de febră, frisoane și dureri de cap și pot ajunge chiar la comă și în final, deces, în funcție de cât de gravă este situația.
Astfel, este foarte important să ne protejăm împotriva acestor insecte, atât pe noi, cât și pe familia noastră. În magazinele comerciale există o mulțime de soluții chimice, care promit să ne scape de țânțari. Din fericire, dacă nu avem acces la acele soluții, putem apela și la un produs care este nelipsit din locuința oricărei femei. Este vorba de fixativul de păr.
Trucul care te scapă de țânțari
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Fixativul de păr are un efect eficient împotriva țânțarilor. Pentru că este amar și ușor lipicios, alungă țânțarii și orice alte forme de insecte care ne fac viața un calvar, mai ales în sezonul cald. Tot ce trebuie să faci este să pulverizezi fixative de păr pe plasele geamurilor, iar astfel țânțarii vor devenind doar o amintire urâtă.
Fixativul alungă și gândacii
Citește și: Cum poți scăpa de gândaci și muște. Trucul pe care puține gospodine îl știu
Pe lângă eficiența pe care o are împotriva țânțarilor, fixativul de păr alungă și gândacii urât mirositori. Acesta este folosit pentru a-i ameți și a facilita exterminarea lor.
Tot ce trebuie să faceți este să aplicați fixativ direct pe insecte, apoi să puneți în locul respectiv o găleată cu apă caldă cu detergent de vase, în care vor cădea gândacii amețiți.