Evenimentele importante și zilele de familie nu se termină prea curând pentru familia Sterp, ieri fiind ziua de naștere a lui Iancu.
În acest weekend a fost marea nuntă în familia Sterp, a lui Iancu împreună cu Denisa. Cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele și se pot declara astăzi, o familie. În plus, zilele importante atât pentru proaspeții însurăței, cât și pentru familia lui Iancu Sterp, continuă, pentru că ieri a fost și ziua de naștere a acestuia. Urările au curs în mediul online, însă un mesaj important a venit și din partea Getei, sora sa.
Ce mesaj i-a transmis Geta Sterp lui Iancu, de ziua lui
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Zilele de sărbătoare continuă, iar ieri a fost celebrat și Iancu Sterp cu ocazia zilei sale de naștere. Bineînțeles că urările au început încă din noaptea nunții, însă acestea au continuat și ieri, iar printre persoanele care i-au transmis un gând bun, a fost și sora lui, Geta Sterp, care a lăsat un mesaj deosebit în mediul online, atașat la un filmuleț în familie.
" La mulți ani, frățiorule drag!
Îți doresc tot binele din lume! Să fii fericit și sănătos lângă frumoasa ta soție!
Au zburat prea repede anii și aș minți să spun că nu îmi pare rău după ei, după toată copilăria noastră. Am fost mereu apropiați, fiind diferență de doi ani între noi. Ne mai certam când eram copii, dar nu cred că treceau câteva ore până uitam tot și ne împăcam.
Mai știi când eram cu vacile pe câmp și te-am bătut la fotbal? Iar tu, de ciudă, mi-ai dat un șut în fund, iar eu din instinct ți-am dat un pumn în gură.
Trebuie să recunosc, că ai făcut ca un taur furios și m-ai fugărit tot câmpul, promițându-mi bătaie gravă. Fugeam și mă rugam să nu mă prinzi. Nu m-am dat bătută. Când ai văzut că nu mă poți prinde, de supărare și nervi, ai plecat acasă și m-ai lăsat singură, la vaci.
Avem multe amintiri… le păstrez în inimă, pentru totdeauna! Anii au trecut, suntem toți oameni mari, cu familie, dar cel mai important, am rămas uniți și așa o să rămânem mereu, cu ajutorul Lui Dumnezeu!
LA MULȚI ANI! Te iubesc!", a fost mesajul transmis de Geta Sterp, pe pagina sa de Instagram, atașat la un filmuleț din ziua nunții lui Iancu.