Culiță Sterp a făcut un anunț neașteptat, în timp ce petrecerea alături de Vlăduța Lupău și soțul ei

Culiță Sterp a făcut un anunț neașteptat, în timp ce petrecerea alături de Vlăduța Lupău și soțul ei
Culiță Sterp a făcut un anunț neașteptat, în timp ce petrecerea alături de Vlăduța Lupău și soțul ei

Culiță sterp și Adi Rus au o relație strânsă de prietenie, iar din acest motiv nu se ascund nici în spațiul public să facă diverse glume unul la adresa celuilalt.

Culiță Sterp se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de muzică de petrecere de la noi din țară. De asemenea, acesta a legat o relație foarte apropiată cu Vlăduța Lupău și partenerul ei de viață. Astfel, de fiecare dată când au ocazia să se revadă, aceștia au o dispoziție foarte bună și se distrează pe cinste, indiferent de circumstanțe. În urmă cu puțin timp, vedetele s-au întâlnit la un eveniment, unde Culiță a fost chemat să facă atmosferă. În pauza pe care a petrecut-o la masă cu prietenul său, Adi Rus, artistul a publicat o imagine în mediul online alături de acesta. Însă, în dreptul fotografiei a lăsat și un mesaj în care a precizat, în spirit de glumă, că Adi Rus este fiul lui din prima căsătorie, care s-a născut când el avea 14 ani. Glumă cântărețului este mai mult o ironie despre toate celelalte informații eronate, care apar zilnic în mediul online despre trecutul artistului.

Citește și: ”Nu voiam să ratez această șansă.” Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp, a plecat singură în Maroc. Care este motivul călătoriei pe continentul african

Culiță Sterp, dezvăluire neprevăzută după întâlnirea cu Vlăduța Lupău și soțul ei

[Sursa foto: Instagram]

Culiță Sterp, glume despre bunul său prieten, Adi Rus

De asemenea, un alt motiv pentru care Culiță Sterp ar fi putut face o asemenea glumă ar fi că Adi Rus are un aspect fizic mult mai „firav” față de cântărețul de muzică de petrecere, care este, totodată, și foarte înalt. Evenimentul a avut loc în Oradea, acolo unde cei doi s-au fotografiat cu zâmbetul larg pe chip.

„Cu băiatul meu din prima căsătorie! P.S.: L-am făcut la 14 ani”, a spus Culiță Sterp în mediul online, în dreptul fotografiei în care se află cu Adi Rus.

Mai mult decât atât, nici celebra cântăreață Vlăduța Lupău nu s-a lăsat mai prejos. Aceasta a făcut o poză alături de Culiță Sterp, moment în care a lăsat să se înțeleagă faptul că artistul face o atmosferă minunată de fiecare dată, și că nu poate fi decât o plăcere să se distreze pe piesele acestuia.

Citește și: „Acum este de negăsit.” Vestea primită de Culiță Sterp, după ce i-a fost respinsă cererea de a susține un eveniment în străinătate

Culiță Sterp, dezvăluire neprevăzută după întâlnirea cu Vlăduța Lupău și soțul ei

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

”Nu voiam să ratez această șansă.” Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp, a plecat singură în Maroc. Care este motivul călătoriei pe continentul african

Cine este partenera lui Marian Neacșu. Cu ce se ocupă Silvia și de ce o știi, dar rar ai asociat-o cu actualul ministru de Interne FOTO

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

Irina Rimes A DAT VESTEA CEA MARE și i-a luat pe toți prin surprindere! Artista a anunțat lansarea celui de-al șaselea ALBUM și pregătește un concert special: "Cred că e cel mai frumos lucru pe care mi l-a adus muzica"

Nur Fettahoğlu, care joacă rolul Özge în serialul Inimă rebelă, în postura de mamă devotată! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță alături de fiica sa

Calendar creștin ortodox joi, 22 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfinții șapte tineri din Efes, rostită pentru liniște sufletească și somn odihnitor

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro