Culiță Sterp a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și momentul în care și-a oferit o nouă șansă alături de Daniela. “Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli.”

Culiță Sterp a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și momentul în care și-a oferit o nouă șansă alături de Daniela. “Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli.”
Culiță Sterp a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și momentul în care și-a oferit o nouă șansă alături de Daniela. “Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli.”

Vedeta a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și cum și-a dat o șansă cu actuala parteneră de viață, Daniela.

Daniela și Culiță Sterp sunt mai fericiți ca niciodată, iar artistul și frumoasa lui parteneră de viață se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară. Întotdeauna au fost deschiși față de toți cei care îi urmăresc și reușesc de fiecare dată să împărtășească momente frumoase din viața lor de familie. Se sprijină mereu unul pe celălalt, iar drumurile lor au căpătat un alt sens, de când s-au întâlnit.

Motivul pentru Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au ales să meargă pe drumuri separate

Citește și: A fost Culiță Sterp ajutat de fosta soție, Carmen de la Sălciua, să devină cunoscut în muzică? Artistul a spus direct cum a văzut totul! "Ne-am ajutat unul pe altul!"

Carmen de la Sălciua
Carmen de la Sălciua[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citește și: Cum se înțelege Culiță Sterp, cu părinții soției sale? Cei doi urmează să se mute la Sebeș! "Ei sunt foarte deschiși așa, mai moderni așa!"

Acum, Culiță este mai fericit ca niciodată, chiar dacă artistul, în trecutul său, a întâlnit și câteva obstacole în dragoste, iar în cadrul podcastului realizat de Cătălin Măruță, acesta a vorbit despre fosta lui relație, cât a durat divorțul de Carmen de la Sălciua, dar și motivul pentru care au ajuns să meargă pe drumuri separate.

Mărturisește că au existat mai multe probleme între ei, când nu a mai funcționat așa cum și-ar fi dorit, însă recunoaște că și el a făcut anumite greșeli care au dus în acel punct. În momentul în care Daniela, actuala lui parteneră, s-a întors din America, i-a scris. Își căuta o relație, însă nu era sigur de ceea ce își dorește, dar dacă ar fi venit ceva care să-i placă, nu ar fi refuzat, așa cum s-a și întâmplat. 
„Când am terminat de tot cu asta, a trecut un timp. Divorțul nostru a fost la judecătorie din câte știu, dar nu a durat mult, pentru că nu am avut multe de împărțit. Ne-am reglat conturile, asta e a mea, asta e a ta, dar totul a durat câteva luni. Au fost multe probleme între noi, nu a funcționat, nepotrivire de caracter. Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli, eu recunosc că acesta am fost.
Ne-am certat, ne-am despărțit, după și ea a făcut niște lucruri. S-a combinat cu un prieten, nu a mai funcționat. Nu vreau să mai dezgrop. Fiecare avem familia noastră și vreau să trăim în prezent. Când a venit înapoi Daniela din America, eu i-am scris. Eram un crai, umblam atunci, nu căutam o relație. Dar nu neapărat că nu căutam, umblam, m-am despărțit, umblăm de nebun, Nu-mi trebuia mie chiar atunci pe loc o relație.
Dar dacă era să vină, nici nu refuzam. Să vină ceva ce-mi place.”
, a povestit Culiță Sterp.

Citește și: Dorobanțu refuză s-o pupe pe Teodora! „Nu fac cum vrei tu!”. Aflați cum reacționează concurenta în episodul de vineri, 3 ianuarie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară- stirilekanald.ro

Culiță Sterp și Daniela Iliescu
Culiță Sterp și Daniela Iliescu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

A fost Culiță Sterp ajutat de fosta soție, Carmen de la Sălciua, să devină cunoscut în muzică? Artistul a spus direct cum a văzut totul! "Ne-am ajutat unul pe altul!"

Horoscopul chinezesc al iubirii, în 2025! Zodia care va avea mult de furcă

El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie

Care sunt dorințele lui Florin Piersic pentru anul 2025: „Să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de ani!”

Oana Ciocan, surprinsă după ce s-a aflat că va avea un copil cu Jador: „Iubirea mea”

Ce se întâmplă cu familia Teodorei de la “Casa iubirii” în aceste momente! Concurenta a dat primele explicații după ce a fost criticată: „Nu mai fiți răi”

A murit cu zile în noaptea dintre ani, din cauza jarului căzut din sobă


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies