Culiță Sterp a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și momentul în care și-a oferit o nouă șansă alături de Daniela. “Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli.”
Diana Puiu31 decembrie 2024Actualizat: 31 decembrie 2024, 11:58
Vedeta a vorbit despre motivul despărțirii de Carmen de la Sălciua și cum și-a dat o șansă cu actuala parteneră de viață, Daniela.
Daniela și Culiță Sterp sunt mai fericiți ca niciodată, iar artistul și frumoasa lui parteneră de viață se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară. Întotdeauna au fost deschiși față de toți cei care îi urmăresc și reușesc de fiecare dată să împărtășească momente frumoase din viața lor de familie.
Se sprijină mereu unul pe celălalt, iar drumurile lor au căpătat un alt sens, de când s-au întâlnit.
Motivul pentru Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au ales să meargă pe drumuri separate
Acum, Culiță este mai fericit ca niciodată, chiar dacă artistul, în trecutul său, a întâlnit și câteva obstacole în dragoste, iar în cadrul podcastului realizat de Cătălin Măruță, acesta a vorbit despre fosta lui relație, cât a durat divorțul de Carmen de la Sălciua, dar și motivul pentru care au ajuns să meargă pe drumuri separate. Mărturisește că au existat mai multe probleme între ei, când nu a mai funcționat așa cum și-ar fi dorit, însă recunoaște că și el a făcut anumite greșeli care au dus în acel punct.
În momentul în care Daniela, actuala lui parteneră, s-a întors din America, i-a scris. Își căuta o relație, însă nu era sigur de ceea ce își dorește, dar dacă ar fi venit ceva care să-i placă, nu ar fi refuzat, așa cum s-a și întâmplat. „Când am terminat de tot cu asta, a trecut un timp. Divorțul nostru a fost la judecătorie din câte știu, dar nu a durat mult, pentru că nu am avut multe de împărțit. Ne-am reglat conturile, asta e a mea, asta e a ta, dar totul a durat câteva luni. Au fost multe probleme între noi, nu a funcționat, nepotrivire de caracter. Nu am fost nici eu ușă de biserică și am făcut greșeli, eu recunosc că acesta am fost. Ne-am certat, ne-am despărțit, după și ea a făcut niște lucruri. S-a combinat cu un prieten, nu a mai funcționat. Nu vreau să mai dezgrop. Fiecare avem familia noastră și vreau să trăim în prezent. Când a venit înapoi Daniela din America, eu i-am scris. Eram un crai, umblam atunci, nu căutam o relație. Dar nu neapărat că nu căutam, umblam, m-am despărțit, umblăm de nebun, Nu-mi trebuia mie chiar atunci pe loc o relație. Dar dacă era să vină, nici nu refuzam. Să vină ceva ce-mi place.”, a povestit Culiță Sterp.