Firul poveștii în ceea ce privește accidentului pe care l-a cauzat Culiță devine tot mai complex.
Aproape toată România știe până la ora actuala că, în noaptea de miercuri spre joi, Culiță Sterp a fost implicat într-un accident de mașină, în centrul orașului Cluj-Napoca. Însă, accidentul rutier nu a fost singurul lucru care i-a ținut în suspans pe români, ci acțiunile pe artistul le-a făcut în momentele următoare după impact.
Culiță Sterp s-a ascuns de polițiști după accident
Astfel, au apărut detalii noi despre cazul accidentului rutier pe care Culiță Sterp l-a provocat în Cluj-Napoca.
Se pare că artistul a fost prins de radar cu puțin timp înainte de impact. În acea clipă, când polițiștii au văzut că bolidul de lux al lui Culiță merge cu mult peste viteza maximă admisă, oamenii legii ar fi anunțat prin stație acest fapt, conform clujust.ro.
Imediat după acele momente, pentru că vedeta nu a redus viteza autoturismului așa cum ar fi trebuit, a avut loc impactul care l-a trimis pe celălalt șofer implicat în incident direct la spital.
După ce anchetatorii au ajuns la locul faptei, aceștia l-au testat pe Culiță Sterp pentru a determina dacă a consumat alcool înainte de a se urca la volan, iar rezultatul a fost pozitiv. După testare, Culiță Sterp a părăsit locul accidentului, iar polițiștii au început căutările disperate.
Artistul a coborât din vehicul și și-a găsit ascunzătoare într-un WC public, care se afla pe șantierul din spatele Teatrului Național, unde cântărețul a parcat în urma impactului. În cele din urmă, după ce au verificat bine zona, oamenii legii l-au găsit pe artist în toaleta portabilă. Mai apoi, manelistul a fost amendat cu peste 1800 de lei, și a rămas fără carnet pentru o perioadă de 90 de zile.
Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din Cluj. Totodată, acesta a fost mai apoi eliberat cu câteva ore în urmă, și a fost plasat sub control judiciar. Acest lucru înseamnă că vedeta nu poate să părăsească județul și țara. De asemenea, Culiță Sterp este nevoit să se prezinte în fața polițiștilor de fiecare dată când acest lucru îi este solicitat.