Fiica artistei crește pe zi ce trece și se pare că a ajuns și la vârsta la care să poată aduce un băiat, acasă.
Andreea Bănică este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste, de la noi din țară. Aceasta are o carieră de succes, dar și o familie pe măsură, de care este tare mândră. Artista obișnuiește să împartă momente din viața sa, cu toți cei care o urmăresc în mediul online, indiferent că este vorba despre fotografii, filmulețe sau chiar păreri diverse.
Cum a reacționat soțul Andreei Bănică, atunci când fiica lor le-a adus acasă un băiat
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În urmă cu doar câteva zile, aceasta a fost invitată în cadrul podcastului Celebru și Părinte cu Marius Gheorghiu, acolo unde a primit mai multe întrebări legate atât de planul profesional și cariera sa, cât și despre familie, iar Andreea Bănică a dezvăluit și faptul că nu obișnuiește să fie un părinte care să își controleze copilul, însă atunci când vine vorba despre un posibil iubit, așa cum a fost și în cazul fiicei sale, își dorește să știe cât mai multe despre el.
“Nu sunt un părinte d-ăsta care controlează tot, să știi. (…) Cum nu sunt nici soția care controlează telefonul soțului, nu sunt nici un părinte care controlează tot. Vreau să fie relația, să decurgă normal, în normalitate, să nu ajung să te controlez eu, pentru ce?
Aaa, ai un prieten, iubit la 15 ani, păi și eu am avut, m-am cunoscut cu tatăl tău la 15 ani, de ce aș fi împotrivă? Mai ales azi, da? Sunt bucuroasă să-ți cunosc prietenul, adu-l acasă, vreau să știu cine este, să știu și familia lui, cu ce se ocupă. (…) Lui taică-su îi tremurau picioarele când a venit prima dată, a zis: “Aoleu, ăsta-i ginerele meu! Aoleu, ce mă fac acum? Aoleu, ce trebuie să fac? Zi cum trebuie să mă mai port!”, ăsta era cu emoțiile, zic: “Ce ai? Ai uitat că noi la 15 ani așa eram?”.”, a declarat Andreea Bănică, în cadrul podcast-ului menționat anterior.