Cum a reacționat Zanni, după ce Elena Marin l-a felicitat: „Nu o judec”

Zanni a câștigat concursul
Zanni a plecat cu trofeul acasă

Elena Marin l-a felicitat pe Zanni pentru că a câștigat marele trofeu al emisiunii. Cum a reacționat Faimosul.

După mai bine de șase luni de competiție, s-a aflat câștigatorul Survivor România. În urma voturilor publicului, Zannidache a plecat acasă cu marele premiu.

Extrem de emoționat, Faimoul a făcut primele declarații despre cât de grele au fost primele zile.

„Am vrut să îmi dau ultima suflare pe traseu. Am câștigat primul joc, am simțit că sunt greu de învins. După am intrat cu Andrei la al doilea joc, eram rupt, transpiram stând pe banca, acum că s-a terminat jocul pot să mă victimizez. Am la dureri de mă sparge. Piciorul drept este intact, dar stângul mă doare de mă sparge. Niciodată nu am spus că sunt accidentat, doctorul mi-a spus că o să am dureri mai mari dacă nu îl ascult.

Citeste si: //CÂȘTIGĂTOR SURVIVOR – 10 iulie 2021// Cine a câştigat Survivor România 2021. Ce poţi vizita în Republica Dominicană

Medicul mi-a dat tratament, dar nu am luat absolut nimic din ce mi-a dat pentru că am avut încredere că mă vindec singur. Mulți mi-au spus că am un corp dezordoat, dar corpul ăsta dezordonat a fost ordonat pe traseu. Mă bucur că l-am julit pe Marius, dar îl respect enorm. Sunt dezamăgit că nu am luat acel colan, dar amândoi sunt demni de ce s-a întâmplat pe traseu.

Mă bucur că au venit toți să ne susțină, mă astepam că mulți să nu vină, credeam că orgoliul este prea mare, unii se cred prea vedete și nu vor veni, dar uite că a venit și Irisha.

Citeste si: Ana Porgras, mesaj emoționant pentru Zanni înainte de Marea Finală Survivor România 2021: „Voi fi extrem de fericită…”

Elena Marin
Elena Marin i-a transmis un mesaj lui Zanni[Sursa foto: Captură KANAL D]

De emoții am transpirat. E greu trofeul, e cel mai greu trofeu. Mă simt foarte bine, trebuie să rescunosc că i-am simțit pe oameni foarte aproape.

Am avut emoții, dar nu de frică, de bucurie. Cumva simțeam acest moment, dar nu știam cum să îmi arăt recunoștințța. Vă mulțumesc din tot sufletul meu, nu că ați pierdut timp, ci că ați câștigat timp alături de mine.”

După aflarea rezultatului, Elena Marin a avut o reacție pe care unii nu o așteptau. Faimoasa care a fost eliminată cu doar două zile înaintea finalei a ținut să îl felicite pe Zanni și să îl îmbrățișeze.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN

„Mi-am dorit ca cel mai bun să câștige. Zanni are nevoie de acest premiu și îl felicit cu această ocazie. Într-un final trofeul a ajuns la el.”

Reactia lui Zanni nu a întârziat să apară:

„Ano, lasă-mă…Hai, Elena…, a glumit câstigătorul Survivor Romania 2021. Sunt convins că Elena este o fata matură, isteață. Eu chiar am susținut mereu că Elena în sinea ei mă apreciază și crede că merit. Nu poți să lași garda jos pentru că toți am fost pe cont propriu. Nu o judec pe Elena și cred că ea crede că eu meritam așa cum și eu cred că și alții meritau.”



Citește și:

Ghidul pensulelor esențiale: Cele 4 pensule de makeup de care ai cu adevărat nevoie (și cum le curăți rapid)

Fardul de obraz lichid (Liquid Blush): Unde îl aplici corect ca să-ți ridici vizual pomeții

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN CUPLU: "În momentul ăla mi-am dat seama că..."

Ce nu trebuie să faci de Acoperământul Maicii Domnului! Tradițiile și superstițiile pe care nu ai voie să le ignori

ȘOC după cina romantică dintre Ionescu și Alexandra! Emanuel S-A RIDICAT și... Vezi mai mult

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro