Fosta gimnastă a primit de-a lungul timpului atât păreri pro, cât și păreri contra, însă a reușit să treacă peste ele.
Larisa Iordache a fost una dintre cele mai apreciate și este încă, gimnastă, de la noi din țară. Aceasta s-a dedicat toată copilăria sa și adolescența, pentru a face performanță și pentru a ajunge cât mai sus în carieră, ceea ce a și reușit. În prezent, este însărcinată și se pregătește să devină mamă pentru prima oară, recent având loc și căsătoria cu soțul său.
Cum a reușit Larisa Iordache să treacă peste părerile mai puțin pozitive
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Recent, aceasta a fost invitată în cadrul podcast-ului Viața în pași de dans, prezentat de Oana Ioniță, acolo unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de viața sa profesională, dar și despre cea personală.
Printre acestea, Larisa Iordache a menționat și cum s-a descurcat, de-a lungul anilor, cu părerile venite din exterior, atât în ceea ce privește cariera sa, cât și relația.„Am avut momente când părerea oamenilor și imaginea pe care ei și-o creau față de mine necunoscându-mă, și-o creau și totuși mă interesa mult mai tare decât ceea ce sunt eu de fapt, dar am realizat că oamenii de calitate te vor aprecia dacă ești un om de calitate și acesta este unul dintre principiile pe care eu le-am pus acolo bine înfipte în lista mea și... am realizat că nu prea contează ce crede lumea despre tine, indiferent că... adică este alegerea ta, într-adevăr, și oamenii care te susțin și te văd sunt acolo lângă tine, dar trebuie să fii un om asumat, ca să poți să treci mai departe față de părerile mai puțin bune sau...(...)
Citește și: Cine sunt și cu ce se ocupă cei doi copii ai lui Mircea Diaconu, Ana și Victor- stirilekanald.ro
Trebuie să îți asumi tot ce faci, indiferent de situație, pentru că sunt momente, într-adevăr, în mass media când poate postezi ceva sau o chestie de genul ăsta și oamenii poate nu sunt de acord sau poate sunt de acord, însă în ultima perioadă mie nu mi s-a mai întâmplat, pentru că am un stil de viață destul de echilibrat și știu cum să fac partajarea asta de viața personală și viața publică.