Află din rândurile următoare cum trebuie aleasă corect încălțămintea pentru copii.
Primii pași ai copilului sunt extrem de importanți, iar de aceea, trebuie ghidați către o direcție favorabilă, dar și cu o încălțăminte potrivită, astfel încât copilul să învețe să calce corect, iar piciorul său să se dezvolte în parametrii normali.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să luăm în calcul mai multe aspecte atunci când alegem încălțămintea potrivită pentru micuți. Indiferent de vârstă, alegerea încălțămintei pentru copii constituie o adevărată provocare pentru părinți.
În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Valentina Contanu, medic ortoped pediatru, a vorbit despre criteriile de care trebuie să țină cont părinții atunci când aleg încălțămintea copiilor.
„ Odată ce copilul s-a ridicat în picioare, pe la vârsta de 8-9 luni, este bine să îi lăsăm o perioadă de adaptare să calce desculț astfel încât să simtă contactul cu solul și să se creeze anumite reflexe de mers.
Măsurarea corectă
Citește și: Meniul copilului în vacanță. Sfaturi pentru a menține echilibrul și diversitatea alimentației
Primul lucru pe care trebuie să îl facă părinții este să se asigure că încălțămintea copilului se potrivește piciorușului acestuia.
Mai exact, specialistul în domeniu recomandă ca aceasta să fie fixă și nu cu 1 cm mai mare deoarece acest lucru creează un disconfort, o instabilitate, iar piciorul se poate mișca dus-întors în încălțăminte.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„ Este foarte important ca de la început să știm ce formă de picior are copilul. Să știm dacă se încadrează la un picior normal sau un picior care are nevoie de corecție. De exemplu, un copil care are un picior normal cu un tonus muscular bun și cu arcul plantar format, se poate încălța cu orice fel de încălțăminte. Atunci când bagă piciorul în încălțăminte, este bine să fie fixă încălțămintea .”, a explicat specialistul în domeniu.
Asigurați-vă de lățime
De asemenea, există copii care deși din punct de vedere al lungimii piciorului, mărimea respectivă este potrivită, nu corespunde cu lățimea acestuia. În acest caz, trebuie să optați pentru încălțări mai late, astfel încât cel mic să nu aibă parte de disconfort în timpul mersului.
„ Dacă în urma evaluărilor constatăm că piciorul este plat, adică nu s-a format scobitura piciorului, atunci trecem către o recomandare cu o încălțăminte care să susțină bolta piciorului.
Astfel, trebuie să evităm încălțările cu călcâiul înalt și vârful îngust.
Material respirabil
Citește și: Vrei să pregătești mâncarea bebelușului mai ușor? Cei TREI pași pe care trebuie să îi urmezi
Un alt aspect foarte important în alegerea încălțării copilului este materialul din care acestea sunt făcute. Astfel, se recomandă a fi un material de calitate astfel încât piciorul copilului să poată respira, pentru a evita alte afecțiuni dermatologice. De asemenea, în cazul fetițelor, pot fi utilizate sandalele pe timpul verii, dar specialistul în domeniu recomandă ca și în acest caz să ținem cont de anumite criterii în alegerea sandalelor.
Citește și: Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...- stirilekanald.ro
„ Călcâiul să fie plin pentru a asigura o stabilitate, bareta să fie mai sus pe gleznă și de preferat, în față să aibă un opritor, o mică bucată care să închidă sandaua. În rest, poate să fie decupată .”, a spus specialistul în domeniu.
Sisteme de închidere ușoară
În cazul copiilor mai mici este esențial să își poată închidă singuri încălțămintea, mai ales atunci când sunt la grădiniță. De aceea, cele mai recomandate încălțări pentru copiii de la grădiniță sunt cele cu scai sau încălțările care nu au sistem de închidere, ci pur și simplu trebuie doar să bage piciorul înauntru.
Probează pantofii
Atunci când mergeți să-i cumpărați copilului încălțăminte cel mai bine ar fi ca acesta să vă însoțească, să probeze perechea respectivă și să se asigure că se simte confortabil cu ea.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi și recomandări de la specialiști în domeniul sănătății, frumuseții și stilului de viață.