Marian Drăgulescu a vorbit despre copii și despre planurile de viitor.
Marian Drăgulescu, cunoscutul și îndrăgitul sportiv de performanță, care a adus numeroase medalii și numele țării mai departe, a vorbit, în cadrul Un PODCAST misto by Bursucu, despre cum crede că este văzut de copiii lui. Totodată, acesta vorbește despre anumite valori pe care le are și pe care și-a dorit să le transmită mai departe prin intermediul lor, iar cu privire la un model de viață, spune că nu este în măsură să creadă acest lucru despre
el, deoarece ei stau separat. “Cred că își dau seama că am muncit (nr. copiii lui) pentru ce am realizat până acum și își dau seama că fără disciplină nu aș fi ajuns până aici. Cred că văd în mine anumite valori pe care, cred eu, le face și lor plăcere să le aibă și să le ducă mai departe. Nu sunt în măsură să pot spune că sunt un tată model, având în vedere că noi trăim separat.”,
Sportivul a vorbit și despre viața de viitor, pregătindu-se acum pentru căsătorie cu a treia parteneră. A mărturisit că viața nu se oprește într-un loc, ci ea merge mai departe indiferent de ce s-ar întâmpla, mai ales că îi place să trăiască și să aibă parte de copii și de tot ce este mai frumos în viață, așa că nu exclude să devină tată
din nou. Este mai fericit ca niciodată și și-a cerut partenera de soție în timp ce se afla în vacanță, într-un balon cu aer cald, iar acesta este de părere că trebuie să dea frâu liber pentru a trăi din iubire pe pielea lui și de avea o viață fericită în viitor. “Da (nr. Mai vrea și copiii, și căsătorie.) Viața nu se oprește aici. Viața merge mai departe, indiferent. Îmi place viața, vreau să trăiesc, să am parte de copii, de tot ce-i mai frumos în viață.”, a mai povestit Marian Drăgulescu.