Panettone, celebrul cozonac italian, poate fi făcut și acasă. Nu aveți de ce să vă speriați că nu o să vă iasă exact ca cel cumpărat. Cu această rețetă, veți pregăti un Panettone mult mai gustos și în plus, știți cu siguranță ce ingrediente folosiți.
Cozonacul italian a început să fie din ce în ce mai căutat și la noi în țară, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Panettone, căci despre el este vorba, seamănă destul de mult cu deliciosul cozonac românesc, doar că este puțin mai sofisticat.
Panettone, un cozonac rafinat, specific italienilor
Ce este Panettone
Se apropie sărbătorile și conform tradiției, de pe masă nu poate să lipsească deja celebrul cozonac.
Cozonacul italian se face destul de ușor, doar că veți avea nevoie de un pic mai multă răbdare, spre deosebire de prepararea cozonacului românesc.
Panettone trebuie să crească de 3 ori! Veți obține însă un cozonac extrem de pufos. Haideți să vedem ce ingrediente sunt necesare:
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
- 420 g făină
- 3 ouă
- 60 ml apă
- 60 ml lapte
- un pliculeț drojdie uscată
- 5 linguri unt
- 100 g zahăr
- coaja unei lămâi
- coaja unei portocale
- 100 g stafide
- 50 g merișoare uscate
- esență de vanilie
- un praf sare
- două linguri coajă de portocală confiată
Cum se prepară celebrul Panettone
Într-un castron, amestecați laptele cu apă și deasupra puneți drojdia. Această compoziție trebuie lăsată măcar 10 minute, până veți observa că se va forma o spumă.
După aceea, puneți doar 4 linguri de făină și una de zahăr și amestecați bine. Acoperiți castronul cu folie alimentară și puneți-l într-un loc cald, pentru aproximativ 30 de minute.
Separat, bateți ouăle cu zahărul care v-a rămas, cu esența de vanilie și cojile rase de lămâie și de portocală.
După cele 30 de minute, amestecați compoziția de ouă cu maiaua, cu restul de făină și cu untul și începeți să frământați.
Nu uitați să puneți și un praf de sare. După ce ați frământat aluatul 5-10 minute, adăugați în el stafidele, merișoarele și coaja de portocală confiată. Pentru un aspect frumos, folosiți atât stafide aurii, cât și brune, în cantități egale.
Aluatul trebuie pus pe masă, pe care înainte ați presărat făină, și frământat bine cu mâinile. După aceea, puneți aluatul într-un castron, uns cu ulei.
Acoperiți castronul cu folie alimentară și lăsați-l să crească, într-un loc cald, cel puțin 3 ore. Apoi apucați-vă din nou să-l frământați, tot pe masa presărată cu făină. Într-o formă de tort, puneți aluatul, deasupra ungeți-l cu ulei și lăsați-l din nou să mai crească, încă 3 ore. Aveți grijă să fie acoperit cu folie alimentară. După aceste 3 ore, băgați cozonacul în cuptorul preîncălzit, pentru 45 de minute.