Există numeroase cazuri în care oamenii consideră că sunt într-o relație toxică și nu știu cum să reacționeze. Cu toate că în toate relații există și neînțelegeri, acest lucru nu înseamnă că relația ajunge să fie dăunătoare.
În cadrul emisiunii „Dimineața cu noi”, psihologul Eduard Puiu a explicat ce este o relație toxică, dar și cum pot partenerii remedia promblema, cât să nu se ajungă la despărțire sau compromis.
Cât de diferită este o relație la început, față de relația de durată
Citeste si: Cum să te ferești de o relație pansament. „Durerea poate fi și mai mare”
În mod evident, fiecare relație are mai multe etape, care diferă foarte mult.
„Problema este că sunt niște concepte în ceea ce privește relația, care trebuie evaluată. În 2022, paradigma relațională s-a schimbat extrem de tare. Un concept cu care eu mă lupt este cel al mitului compatibilității.
Cum să ne înțelegem cu partenerul de viață
Citeste si: Cât de importantă este comunicarea într-un cuplu. ”Învățăm să trăim cu faptul că suntem diferiți.”
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Din experiența de viață din trecut, din mediul în care a crescut sau am învățat, este normal ca fiecare să aibă valori, idei și concepții diferite despre iubire sau viață. De aceea, apar într-un cuplu neînțelegeri. Cu toate acestea, psihologul a explicat că trebuie să se ajungă la o cale de mijloc, bună pentru ambii parteneri, cât să nu se simtă ideea de compromis.
„Elementul care ne lipsește întotdeauna este negocierea. Ne trezim în aceeași casă, doi oameni care au un istoric de viață total diferit. În timp, fiecare le duce în maniera proprie. Noi încercăm să ne echilibrăm, ceea ce nu se poate fără negociere. Avem o problemă, trebuie să o negociem. Oamenii o trimit în zona de putere, să vedem cine are dreptate. ”, a declarat specialistul.
Mai mult, Eduard Puiu evidențează ideea că este esențial să observăm caracterul partenerului, încă de la primele întâlniri.
„Există și un capăt de linie. Când alegem partenerii de viață, de obicei suntem nonșalanți, pentru că există o substanță în creierul nostru, dopamina, care te încețoșează și nu mai ești rațional. La ce ar trebui să te uiți când ieși la primele întâlniri, nu bifezi, intri în relație și te trezești într-o situație toxică. Atunci când oamenii se întâlnesc pentru prima dată, ar trebui să fie atenți la niște lucruri, care reprezintă pentru ei niște detalii. Există un margeting personal la început.”, a explicat medicul psiholog.
Când este cazul să încheiem o relație toxică
Citeste si: Totul despre infertilitate. O problemă tot mai des întâlnită în rândul cuplurilor
De multe ori, oamenii rămân în relații care îi fac nefericiți, din diverse motive. Indiferent de cauză, psihologul a specificat faptul că trebuie să ne detașăm de o persoană care ne face rău sau cu care nu ne înțelegem.
„În general, în terapia de cuplu, când vin cuplurile, prima chestiune care mă interesează pe mine, este baza pe care se așează absolut tot ceea ce înseamnă noțiunea de relație. Dacă există în continuare dragoste, iubire, comunicarea și negocierea se pot recalibra. Dacă dispare fundamentul, nu se mai poate face absolut nimic.”, a mărturisit specialistul.
Cât de grav este înșelatul într-o relație
Citeste si: De ce sunt fetele atrase de ,,băieții răi"?
Unul dintre principalele motive pentru care o relație ajunge să devină toxică, este înșelatul. Doctorul a explicat că acest comportament diferă de la persoană la persoană. Însă, chiar dacă unii parteneri aleg să treacă peste această greșeală, durerea va rămâne întotdeauna.
„E o chestiune care diferă foarte mult de la bărbați la femei și de la individ la individ. Pentru că depinde unde este situată încrederea, din valorile comune ale cuplului, în ierarhia personală a fiecărei persoane.. Sunt persoane care spun că e capăt de drum, indiferent ce s-ar întâmpla ulterior. Disconfortul pe care ți-l creează această chestiune, nu te face să treci peste. Sunt persoane care trec peste pentru că au alte valori, familia, comportamentul lui și reușesc să îngroape această rană, dar nu va dispărea niciodată. Pentru foarte mulți, încrederea este esențială.”, a spus psihologul.