Mamele se confruntă cu diverse dificultăți în momentul în care apare un copil pe lume. Nu doar noutatea și riscurile pot deveni o problemă, ci și viața socială și profesională a acesteia.
Așadar, atunci când o femeie naște un copil, este nevoită să se împartă între mai multe roluri, pe care trebuie să le gestioneze corect.
Cât de important este ca mamele să nu se simtă împovărate după ce stau în concediu maternal
Ce trebuie sa faci după ce devii mama
Citeste si: Tehnici prin care comunici mai bine cu copilul tău. ,,Există un concept”
Conform studiilor, România este una dintre țările ce oferă o perioadă destul de lungă de concediu maternal, aceasta fiind de doi ani. În acest caz, există numeroase femei care acceptă să stea acasă cu copilul pe toată această perioadă, renunțând la viața profesională.
„Faptul că putem sta este minunat, dar nu înseamnă că suntem și obligate. Este alegerea fiecărei mame, după cum simte.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Cum se poate trata depresia la copii. „Cei mici își spun clar trăirile”
Bloggerul de parenting a menționat că dacă femeia alege să renunțe la viața profesională, pentru cea de familie, trebuie să fie conștientă de alegerea sa. Așadar, este recomandat ca mamele să ia o astfel de decizie, doar dacă nu simt că vor face un sacrificiu enorm pentru copiii lor.
„Dacă simți că faci un sacrificiu, că ți-ai dori să fi la muncă, dar stai de fapt acasă cu copilul, mai devreme sau mai târziu ajungi și să îi reproșezi copilului și ajungi și tu să te simți împovărată de chestia asta.”, a declarat Ruxandra Luca.
Importanța vieții sociale pentru o mamă
Citeste si: Cum gestionezi stresul atunci când ai copii. „Ei învață de la noi”
Cu toate că este de admirat că o femeie stă acasă și are grijă de copil, are nevoie și de ceea ce îi oferă lumea exterioară, fie că vorbim de ieșiri, hobby-uri, sau viața profesională. Specialistul a explicat că este extrem de important pentru familie și în special pentru relația de cuplu, ca o mamă să își găsească și alte activități, sau să aibă satisfacția unui lucru făcut doar pentru ea. De asemenea, concediul maternal nu ar trebui să reprezinte o barieră între revenirea mamei la locul de muncă. Este recomandat ca această pauză să nu fie o blocare a femeii, sau o pauză în dezvoltarea ei ca individ, care are mai multe nevoi sociale.
„Niciodată nu e prea târziu să te întorci la ceea ce făceai înainte, ori să îți găsești o nouă menire profesională în viață. Să nu ne fie frică să facem copii, fiindcă vin cu o energie pozitivă incredibilă și te motivează să faci lucruri, pe care nu ai fi crezut niciodată că le vei face.”, a menționat bloggerul de parenting.