Cum le spui copiilor de divorț. Cum depășesc copiii acest moment dificil

Cum le spui copiilor de divorț. Cum depășesc copiii acest moment dificil

Divorțul reprezintă un subiect sensibil atât pentru cei doi părinți în cauză, dar mai ales pentru copii. Însă v-ați gândit cum le-ați putea spune despre acesta?

Aflați din rândurile următoare care este momentul potrivit pentru a le spune copiilor despre divorț, cum le puteți spune, pentru a nu îi afecta atât de mult și pentru a avea timpul necesar de a procesa toate informațiile, dar și cum îi puteți ajuta să depășească acest moment.

 

Când le spui copiilor de divorț

Dacă ați ajuns la concluzia că lucrurile nu mai merg bine între voi și partenerul de viață, însă aveți și un copilaș împreună, iar singura decizie bună este de a divorța, ar trebui să purtați o discuție cu acesta, pentru a-i explica ce se întâmplă mai exact.

Este foarte important să știți că discuția cu copilașul ar trebui să aibă loc înainte ca unul dintre voi să ia decizia de a se muta din casa în care locuiți toți, iar această discuție trebuie să aibă loc neapărat în prezența ambilor părinți.

În momentul în care copilul are vârsta de doar 5-6 anișori, acesta ar trebui anunțat măcar cu o zi sau două înainte de separarea propriu-zisă, însă dacă este vorba despre un copil care a ajuns la vârsta școlară, acesta va avea nevoie de această discuție cu cel puțin o săptămână înainte. Cu cât copilul va înainta mai mult în vârstă, cu atât va avea nevoie de mai mult timp, pentru a se acomoda cu această idee a divorțului dintre părinți, dar și pentru a accepta faptul că părinții lui nu mai sunt și nu vor mai fi împreună.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Contează foarte mult și dacă copilul este un adolescent, pentru că acesta de cele mai multe ori, își da seama singur de ceea ce urmează să se întâmple și fără să fie anunțat, însă tot va avea nevoie de o discuție. Cel mai bine ar fi să alegeți un moment din zi în care copilul este mai relaxat, mai liniștit și nu are o stare de agitație și de oboseală. Totodată, ați putea alege o zi de vineri, pentru ca acesta să aibă timp să proceseze informațiile primite și să accepte situația, având la dispoziție două zile de weekend, pentru a se lămuri despre această situație.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: "Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori" Valentina Pelinel, declaraţii emoţionante despre viaţa de familie

 

Cum le spui copiilor de divorț

Cel mai bine ar fi să folosiți un ton calm și prietenos în momentul în care îi veți da vestea cea mare copilului. Este foarte important ca înainte, voi părinții, să vă puneți de acord în anumite privințe, pentru a nu vă contrazice în discuția pe care o veți avea cu copilașul și inducându-l astfel în eroare.

Îi puteți spune direct că voi urmează să vă despărțiți și ce va însemna acest aspect pentru el, dar și pentru voi. Întotdeauna ar trebui să puneți accent pe faptul că viața lui nu va avea de suferit mari schimbări și că amândoi îi veți fi alături mereu, oricând va avea nevoie. În plus, trebuie să îl asigurați că despărțirea voastră nu are absolut nimic de a face cu el sau cu iubirea voastră  pentru el.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Dani Oţil, afirmaţie neaşteptată la emisiunea pe care o prezintă alături de Răzvan Simion: "Am doi copii"

 

Cum depășesc copiii acest moment dificil

  • Pentru a-l ajuta pe copil să depășească acest moment dificil, atât pentru el, cât și pentru voi, ca părinți ai lui, ar trebui să țineți cont de anumite aspecte, iar printre acestea se numără și următoarele:
  • Nu vă acuzați sau criticați reciproc în fața copilului, pentru că îl va afecta
  • Întrebați-l întotdeauna ce simte în legătură cu această decizie și dacă are nelămuriri sau întrebări
  • Asigurați-vă că sunteți alături de el
  • Menționați și subliniați întotdeauna cât de mult v-ați iubit voi de-a lungul timpului și că atunci când el a venit pe lume, ați fost cei mai fericiți și a reprezentat cel mai bucuros moment al vieții voastre
  • Vorbiți-i și despre cum v-ați decis să împărțiți custodia și drepturile de vizitare, pentru a vă consulta și cu el și pentru a-i asculta părerile și dorințele
  • Asigurați-l că veți analiza cu atenție părerile lui și că veți lua împreună hotărârile
  • Explicați-i că această discuție nu se termină aici și că oricând va avea nevoie de voi, poate să vină să vorbească și să afle ceea ce dorește

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Cine este Dr. WARGHA ENAYATI. "Îl ajutam pe tata să vândă şi căram în cârcă în sus şi-n jos ca să le aratăm clienţilor în magazinul en gros de covoare“



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Cu ce se mănâncă afinele. Beneficiile consumului de afine

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte