Aflați din rândurile următoare cum să vă alegeți nuanța potrivită pentru fondul de ten.
Toată lumea își dorește să aibă parte de un machiaj ca la salon, dar de multe ori nu putem să obținem rezultatul dorit pentru că fie nu folosim produsele corespunzătoare pentru tenul nostru, fie nu le aplicăm în mod corespunzător.
Acest lucru se aplică și în cazul fondului de ten care este poate cel mai utilizat produs de machiaj care cu siguranță nu trebuie să lipsească din trusa de machiaj zilnică și ne ajută să scăpăm de micile imperfecțiuni sau să obținem un aspect uniform al tenului.
De aceea, principalul lucru de care trebuie să ținem cont este să alegem fondul de ten potrivit tipului nostru de ten și o nuanță potrivită a acestuia care să fie potrivită cu nuanța tenului nostru pentru a nu avea parte de un aspect de mască.
În cadrul unei emisiuni, makeup artistul Raluca Paraschiv, a oferit câteva sfaturi cu privire la fondul de ten.
Cum ne alegem nuanța potrivită pentru fondul de ten
Potrivit specialistului în domeniu, atunci când alegem un fond de ten trebuie să știm foarte bine care este subtonul pielii noastre. Astfel, tenurile sunt neutre, calde sau reci și în funcție de tonul pielii noastre, este foarte important să știm ce fond de ten ni se potrivește.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Așadar, nu este recomandat să ne achiziționăm un fond de ten de pe internet fără să îl probăm pentru a vedea dacă se potrivește cu nuanța tenului nostru. Specialistul în domeniu ne recomandă să testăm fondul de ten pe gât, nu pe mână, deoarece acolo putem să observăm dacă este nuanța potrivită pentru tenul nostru.
„ În primul rând, fondul de ten se încearcă pe gât. Când îl aplicăm pe gât ar fi bine să îl lăsăm un minut-două. În mod normal el oxidează în funcție de Ph-ul pielii. De obicei se închide unu sau două tonuri în funcție de Ph-ul pe care îl avem .”, a explicat makeup artistul.
De asemenea, este foarte important ca pe lângă culoarea pielii, fondul de ten să se aleagă și în funcție de necesitățile tenului nostru și în funcție de așteptările pe care le avem de la el. Astfel, trebuie să ne gândim dacă ne dorim o acoperire mare, dacă vrem să fie o textură lejeră, dacă are factor de protecție sau dacă este potrivit pentru tipul nostru de tem.
Cum aplicăm corect fondul de ten
Citește și: Trucuri pentru un machiaj cât mai natural, cât mai invizibil. „Nu trebuie să vă încărcați fața”
După ce am ales fondul de ten potrivit, este foarte important să știm să îl aplicăm corespunzător pentru a avea parte de efectul dorit.
Specialiștii în domeniul makeupului recomandă ca fondul de ten să fie aplicat pe o față curată și hidratată, iar acest lucru presupune o rutină corespunzătoare de skincare.
De asemenea, pentru a aplica fondul de ten este recomandat să folosim un beauty blender umezit în prealabil cu apă sau pentru o rezistență mai mare cu un spray de fixare.
Prin intermediul unor mișcări de tapotare, aplicăm fondul de ten într-un strat subțire, fără să folosim produsul și pe zona cearcănelor.
„ Stratul trebuie să fie foarte subțire. În cazul în care vrem să avem o acoperire mai mare, lăsăm un minut să se usuce și mai venim cu un strat. Niciodată nu aplicăm o cantitate foarte mare de prima dată. Evităm zona cearcănelor deoarece acolo vom aplica un anticearcăn .”, a explicat specialistul în domeniu.
Este foarte important să coborâm cu aplicarea fondului de ten și pe zona gâtului pentru a nu se crea un efect de mască, iar în cazul în care avem un decolteu mai mare, putem să coborâm cu aplicarea fondului de ten și în acea zonă pentru a nu se observa o diferență de nuanțe.
După ce am aplicat fondul de ten este foarte important să venim cu o pudră translucidă pentru a fixa cu atenție produsul.