Chef Sorin Bontea ne ajută să pregătim un desert de sezon, mai gustos ca niciodată, ștrudel cu dovleac.
Chef Sorin Bontea este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți bucătari, de la noi din țară. Acesta și-a obișnuit urmăritorii din mediul online, ca deseori să îi surprindă cu diverse rețete postate chiar pe paginile sale de Facebook sau Instagram.
Ștrudel cu dovleac, pregătit de chef Sorin Bontea
Citește și: Ce studii are, de fapt, Sorin Bontea? „Cărai marfă, eu am cărat, am descărcat tiruri de marfă!”
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ingrediente
Ingrediente aluat
- 600 ml apă
- 30 ml oțet
- 50 ml ulei de floarea-soarelui
- 5 g sare sau după gust
- 1 kg făină
Ingrediente umplutură de dovleac
- 1 kg dovleac de plăcintă
- Sare
- 300 g zahăr
- O linguriță de scorțișoară
Mod de preparare
- Începem prin a adăuga într-un bol apa, oțetul, uleiul de floarea-soarelui și sarea, după gust. Toate ingredientele se amestecă, cu ajutorul unui mixer, până când sarea începe să se mai topească. Odată ce ingredientele s-au amestecat, este timpul să adăugăm și făina, treptat, timp în care continuăm să amestecăm cu mixerul până observăm că aluatul format, se desprinde de marginile bolului.
- Acum a venit momentul să îl așezăm pe o suprafață de lucru, pe care am presărat făină și îl formăm apoi într-o bilă mare, pentru ca ulterior să îl acoperim și să îl lăsăm deoparte timp de 30 de minute.
- În acest timp, ne ocupăm de umplutura de dovleac. Astfel, începem prin a curăța dovleacul, apoi îl tăiem în felii și îl dăm pe răzătoarea cu găuri mari sau îl putem tăia fâșiuțe subțiri folosind un robot de bucătărie. Adăugăm apoi peste dovleac și puțină sare și amestecăm puțin, pentru ca ulterior să îl lăsăm deoparte și să ne ocupăm de aluat.
- După cele 30 de minute, luăm aluatul și îl formăm într-un rulou mai gros, iar cu ajutorul unui cuțit, tăiem fâșii de dimensiuni potrivite, pe care ulterior le vom face biluțe. După ce toate s-au format, le mai lăsăm deoparte pentru încă 30 de minute, acoperite cu folie alimentară.
- După acest timp, ungem suprafața de lucru cu ulei, luăm fiecare biluță de aluat și o întindem puțin cu mâinile, pentru a ne asigura că uleiul ajunge pe ambele părți, iar apoi folosim sucitorul pentru a întinde bine aluatul, păstrând forma rotundă sau pătrată. Ungem o farfurie cu ulei, așezăm aluatul întins și mai ungem încă puțin cu ulei, pentru că toate biluțele de aluat întinse, urmează să fie așezate una peste alta. Procesul se repetă.
- Ne întoarcem la dovleac care trebuie bine stors și așezat într-un alt bol, deasupra adăugăm și zahărul, scorțișoara și amestecăm. Luăm foile de aluat, le întoarcem și o luăm pe prima, o așezăm pe suprafața de lucru și o întindem cât de mult se poate, fără să o rupem. Presărăm deasupra din compoziția de dovleac, pregătită. Când am terminat, închidem marginile, formând un pătrat, apoi rulăm ștrudelul și îl așezăm în tava de cuptor, în care am pus hârtie de copt. Procesul se repetă.
- La final, le ungem cu ulei, presărăm zahăr deasupra și introducem tava în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 de grade Celsius, timp de aproximativ 30-40 de minute.