Cum reușea Gabriel Dorobanțu să nu simtă lipsa jucăriilor din copilărie. „Eu eram și ambientul sălii, eu eram și aplauzele. Am căutat tot timpul să trăiesc într-o lume a mea”
Diana Puiu29 septembrie 2024Actualizat: 29 septembrie 2024, 16:20
Cum reușea Gabriel Dorobanțu să nu simtă lipsa jucăriilor din copilărie. „Eu eram și ambientul sălii, eu eram și aplauzele. Am căutat tot timpul să trăiesc într-o lume a mea”
Gabriel Dorobanțu a povestit despre jocurile copilăriei și cum reușea să nu simtă lipsa jucăriilor.
Artistul, cu decenii de activitate în spate, încânta de fiecare dată publicul atunci când apare pe scenă sau pe micile ecrane. Invitat în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene, acesta a făcut dezvăluiri dincolo de versurile sale și s-a proiectat în copilărie, acolo unde mirosul de pâine inunda întreaga casă, gustul ei fiind simțit chiar și acum, când își aduce aminte de casa părintească.
Viața de artist, lumea din jocurile copilului Gabriel Dorobanțu
Tot în cadrul aceluiași interviu, artistul a povestit despre jucăriile de la acea vreme și cum părinții lui nu își permiteau să îi facă toate plăcerile vârstei. Astfel, a încercat de fiecare dată să se joace singur și să-și imagineze tot felul de lucruri, iar parcă destinul său a fost predestinat, deoarece adesea se juca de-a artistul, acolo unde
visa că are o scenă, în jurul căreia se aud aplauze, iar luminile coboară pe cântăreț. Spune că își crea singur de fiecare dată universului, iar asta l-a ajutat foarte mult și l-a încurajat să evoluezi în drumul ales în viață. „Am avut puține jucării. Știu că părinții nu aveau posibilități grozave să poată să-mi facă orice bucurie. Am avut jucării puține, dar eu știam să mă joc de unul singur.
Pentru mine, atunci când rămâneam singur câteva minute fără mama, știam să mă joc. Iar joaca era de-a spectacolul. Îmi imaginam o scenă unde vin artiștii și unde sunt niște aplauze de început. Eu eram și ambientul sălii, eu eram și aplauzele. Eram copilul total care încerca să se joace tot ce-i trece prin minte. Acum este comic, un copil, la vârsta pe care o aveam eu atunci, nu se mai joacă așa. Nu știu dacă e bine sau e rău, dar îmi trăiam universul meu, iar asta m-a încurajat. Nu am fost deloc un tip singuratic sau un introvertit, dimpotrivă. Am căutat tot timpul să trăiesc într-o lume a mea pentru a construi o lume pentru alții. În felul acesta, cântând, am reușit să aduc bucurie oamenilor.”, a spus artistul.