Daniela Iliescu a vorbit despre cum reușește să facă față situațiilor neplăcute din jurul ei.
Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță sterp, a intrat în lumina reflectoarelor de când aceasta și artistul formează un cuplu, iar de multe ori s-a izbit de judecată oamenilor de alături, lucruri care au afectat-o lungă perioadă de timp.
Cum reușește Daniela Iliescu să treacă peste toate răutățile persoanelor din jur
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Daniela Iliescu a făcut un videoclip pe Tik-Tok, în care a încercat să răspundă mai multor curiozități ale persoanelor din mediul online, astfel că a răspuns la întrebarea fost cum reușește să facă față tuturor lucrurilor rele care vin spre ea. Aceasta a recunoscut că lucrurile se întâmplă de multă vreme și a încercat în toată această perioadă să se antreneze pentru a face față greutăților. O durea în momentul în care auzea anumite lucruri, până când și-a dat seama că toate cele auzite nu sunt despre ea și nu reflectă, de fapt, absolut nimic din ceea ce
„Eu mi-am dorit foarte mult și îmi doresc să fiu rezervată în anumite privințe, dar pentru că sunt atât de multe curiozități, o să vreau să spun doar câteva lucruri, nu vreau să vorbesc despre nimeni pentru că nu îmi stă în caracter treaba asta. Cred că lucrurile astea nu sunt doar de ceva timp. Eu tot am încercat și m-am antrenat să fac față răutăților de la începutul relației noastre, de când mi s-a încercat să se creeze o imagine foarte proastă și la început chiar mă supăra treaba asta pentru că știam că
Lecția pe care a învățat-o Daniela Iliescu de când a devenit cunoscută
Aceasta a trecut prin răutățile oamenilor din jur chiar când era însărcinată, astfel spune că poate să înțeleagă lucrul acesta, deoarece a venit nouă în fața oamenilor, fiind cunoscută prin intermediul relației cu artistul Culiță Sterp. A mai spus că încearcă de fiecare dată să se ducă cu inima deschisă și armonie către oameni, chiar dacă de multe ori s-a întrebat cu ce anume a greșit. În cele din urmă, logodnica lui Culiță Sterp și-a dat seama că nu trebuie să impresioneze pe nimeni și că cine te place, o va face exact așa cum ești tu.
„Iar despre cum fac față la toate situațiile și toate răutățile din online pe anumite subiecte, tot timpul mi-am pus în cap de când eram însărcinată, iar fetele care mă cunosc mă întrebau cum rezist și însărcinată. Mereu am spus că o să las timpul să arate că așa cum suntem noi și cel mai mult îmi doresc să le dau timp pentru că am apărut nouă, nu mă cunoșteați, m-ați cunoscut datorită lui Culiță și el m-a scos în fața voastră. Am zis că timpul o să își facă treaba, Karma la fel, pentru că eu cred în asta și Dumnezeu are grijă de fiecare în parte după acțiunile noastre. Dacă ar mai fi să spun ceva foarte sincer este că la un moment dat devine frustrant. Tu vrei să fie bine și te duci către oameni cu inima deschisă. Eu mă duc către oameni cu inima deschisă și armonie, iar când lucrurile se întorc împotriva ta total opus, nu înțelegi de ce. Mereu te întrebi cu ce ai greșit, dar până la urmă mi-am dat seama că nu e despre mine și că trebuie să-mi fac treaba în continuare. “Treaba”, așa cum sunt eu, oamenii care vor să mă aprecieze o să mă aprecieze, oamenii care n-o să mă aprecieze, n-o să mă aprecieze orice aș face, pentru că la un moment dat am încercat și asta, să încerc să fac extra și am zis: „dar eu pe cine încerc să impresionez?” Eu te plac pe tine așa cum ești, tu trebuie să mă placi pe mine așa cum sunt.”, a mai spus Daniela Iliescu.
@daniela.iliescu0 Asa gesticulez eu si cand vorbesc la telefon. 🤣 in caz ca o sa va luati de mine
♬ original sound- Daniela Iliescu