Bella Santiago îi gătește soțului său, Nicu, chiar și rețete românești.
Bella Santiago este una dintre cele mai apreciate artiste de origine filipineză, stabilită la noi în țară. Aceasta a decis să se mute în România, în momentul în care și-a găsit sufletul pereche și și-a construit propria sa carieră și familie în țara adoptivă. Astfel, aceasta a trebuit să se adapteze la mai multe aspecte, făcând o schimbare radicală de la rutina sa de zi cu zi.
Cum s-a acomodat Bella Santiago cu mâncarea românească
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Bella Santiago a fost invitată în cadrul podcast-ului HAI LA PODCAST cu Giani Kiriță, acolo unde a dezvăluit cum s-a acomodat la mâncarea românească.
Astfel, aceasta a dezvăluit și faptul că este o femeie de casă, iar pe lângă faptul că se ocupă de curățenia casei, artista a învățat să gătească chiar și ciorbă rădăuțeană pentru soțul său, Nicu. Acesta nu vede o diferență prea mare între mâncarea filipineză și cea românească, gătită de soția sa.„ Mâncarea românească nu e așa departe de mâncarea filipineză. Mâncarea filipineză e mâncare românească cu sos asiatic. Așa mi-am dat seama, că mai făceam acasă mâncare și zice Nicu: „Bă, zici că e româneasca”, dar nu e româneasca, e filipineză, știi? Dar, m-am descurcat să fac. Am făcut și ciorbă rădăuțeană, am învățat să fac ciorbă rădăuțeană și a mâncat Nicu tot.(...) E foarte norocos(...) Sunt fată de casă, gătesc, fac curățenie, spăl haine, tot, tot, tot .”, a declarat Bella Santiago, în cadrul podcast-ului menționat anterior.