Cum s-a descurcat Oana Roman la prima etapă de raliu pe circuit și ce anume a pus-o în dificultate? „Sunt un pilot începător. Isabela este foarte competitivă și m-a certat un pic.”
Diana Puiu13 octombrie 2024Actualizat: 14 octombrie 2024, 11:31
Oana Roman a făcut un filmuleț pe rețelele de socializare în care a vorbit despre etapa de raliu la care a participat.
Oana Roman este mereu activă pe rețelele de socializare, acolo unde împarte de fiecare dată din activitățile pe care le desfășoară de zi cu zi. Nu ezită să le arate celorlalți exact așa cum este ea, iar atunci când are ceva de spus, abordează mereu numeroase subiecte.
Toți cei care o cunosc pe Oana Roman, o știu din prisma micilor ecrane și emisiunilor televizate în care apare, dar și prin proiectele pe care le are de ani buni și prin intermediul cărora a ajuns să întâlnească foarte multe persoane.
Cum s-a descurcat Oana Roman la prima manșă de raliu pe circuit
Un aspect important pe care urmăritori nu îl știau despre vedetă este că aceasta are o pasiune pentru mașini, dar mai ales, pentru cursele de raliuri. Astfel, aceasta a făcut un filmuleț pe rețelele de socializare în care a vorbit despre faptul că este un pilot începător și a avut prima manșă a raliului pe circuit. Vremea de afară i-a cam dat bătăi de cap și nu a lăsat-o să se desfășoare așa cum și-ar fi dorit, iar un alt obstacol a fost faptul că nu cunoștea foarte bine mașina.
Aceasta este la a doua etapă la care participă și recunoaște că nu a scos un timp bun, însă este fericită că ajuns să cunoască oameni extraordinari în jurul ei. Fiica ei, o fire competitivă, a ținut să o certe pe mama sa, pentru faptul că nu a mers cu viteză. „S-a terminat prima manșă, nu am scos un timp foarte bun pentru că este ud pe jos, nu cunosc destul de bine mașina, sunt doar la a doua etapă la care particip. Sunt un pilot începător, iar Isabela este foarte competitivă, a fost dezamăgită și m-a certat un pic pentru că am mers prea încet. Nu am mers foarte tare pentru că alunecă mașina. Până la urmă important e că particip, că sunt cu fetele astea extraordinare, că socializăm, că ne cunoaștem. Vedem la manșa a doua, poate scot un timp mai bun. Dar era clar că nu voi fi printre primele 10, nici printre primele 20 probabil, dar va fi mai bine.”, a spus Oana Roman pe rețelele de socializare.