Cum să alegi țesăturile potrivite în funcție de articolele vestimentare dorite

Cum să alegi țesăturile potrivite în funcție de articolele vestimentare dorite
Cum să alegi țesăturile potrivite în funcție de articolele vestimentare dorite

Nicio perioadă nu a fost mai privilegiată decât cea de acum pentru cei care iubesc lucrul manual. De fapt, această accesibilitate a început odată cu Revoluția Industrială, atunci când inventarea mașinăriilor ce funcționau cu ajutorul aburului, au permis realizarea într-un timp mai scurt, în cantități mai mari a unui număr mare de produse. Poate una din industriile cele mai privilegiate, care a cunoscut un avânt extraordinar, a fost cea textilă. Până la mijlocul anilor 1800 pânzele erau țesute cu ajutorul războiului, totul reprezentând un proces extrem de greoi, dar mai ales costisitor. Însă, odată cu apariția mașinilor de țesut cu aburi, producția de materiale textile a devenit mult mai rapidă.

Mai mult, descoperirea diferitelor modalități de a folosi petrolul a dus la apariția unor noi tipuri de textile, mult mai ieftine, deci accesibile chiar și păturilor sociale mai puțin privilegiate. Desigur, acum avem posibilitatea de a alege materiale disponibile în toată gama de prețuri. Însă, în special în acest univers al modei, alegerea țesăturilor potrivite pentru articolele vestimentare pe care le croiești este esențială pentru un rezultat final cât mai bun.

Fiecare tip de țesătură are propriile sale caracteristici, o mulțime de calități care pot influența atât aspectul.

 

Nu este greșit să spunem că inclusiv confortul articolelor vestimentare depinde de tipul materialului. Acum însă putem găsi textile de calitate, de orice tip, la mercerii specializate, precum Sharbektextil. Pe site-ul merceriei sunt disponibile materiale precum bumbacul, mătasea, catifea, satin, stofă, tafta, jerseu. După cum vedem, opțiunile sunt nenumărate.

Acest aspect pot fi copleșitor pentru un începător în această artă a croitoriei.

 

Cum sunt țesăturile?

Nu putem spune că, de multe ori, femeile, dar și bărbații, nu sunt pur și simplu fascinate în momentul în care vizitează site-ul unei mercerii sau intră într-un magazin fizic. Acea multitudine de culori, de texturi ne uimesc pe bună dreptate.

Să ne gândim numai la moliciunea catifelei, la luciul mătăsii sau le modul în care sclipește lurexul. Pur și simplu nu avem cum să nu fim încântați. Dacă suntem pasionați de croitorie, cu siguranță vom dori să le luăm pe toate. Iar la Sharbek Textil vei avea o gama imensă de țesături din care să alegi.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ele sunt atât naturale, cât și sintetice. Totuși, înainte de a alege o țesătură, este crucial să înțelegem caracteristicile fiecărui tip. Materialele naturale, precum bumbacul, mătasea sau lâna, provin direct din sursele naturale, fiind extrase din plante sau din blana animalelor.

Bumbacul este una dintre cele mai populare, versatile fibre naturale, fiind obținut din planta de bumbac. Este apreciat pentru respirabilitatea să, pentru capacitatea de a absorbi umiditatea, pentru modul în care produsele de îmbrăcăminte se pliază în diferite situații.

 

Mătasea, o altă fibră naturală, este produsă de viermii de mătase. Aceasta este cunoscută pentru finisajul său cu un aspect luxos. Tot aici putem categorisi și catifeaua, deoarece este preferata multora, fiind un derivat al mătăsii. Sharbek Textil oferă diverse tipuri de textile din fiecare categorie menționată mai sus. Să nu uităm și de existența materialelor sintetice, precum poliesterul sau nailonul. Acestea sunt fabricate în laborator prin procese chimice complexe.

Sunt adesea alese pentru rezistența lor. Poliesterul, de exemplu, este cunoscut pentru rezistența la șifonare, pentru faptul că nu se decolorează ușor, fiind o opțiune satisfăcătoare pentru

articolele de îmbrăcăminte destinate uzurii frecvente. De asemenea, materialele sintetice sunt ușor de întreținut, de obicei, nu necesită călcare, se usucă rapid.

Ce contează când alegi textilele

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Este important să înțelegem că fiecare tip de material are propriile sale avantaje și dezavantaje. A alege între cele două este o decizie ce depinde în mare măsură de preferințele individuale. Uneori, o combinație între aceste două tipuri de materiale poate oferi cele mai bune rezultate. Trebuie să ținem totuși cont de câteva aspecte precum respirabilitatea. Se referă la cât de bine materialul permite aerului să circule prin țesătură. Textilele respirabile sunt ideale pentru articolele vestimentare destinate climatelor calde sau pentru activități fizice intense. Elasticitatea se referă la capacitatea țesăturii de a se întinde, pentru a reveni ulterior la forma inițială. Fibrele elastice, cum ar fi elastanul sau lycra, oferă o anumită libertate de mișcare. Cât de rezistent este materialul la șifonare în timpul purtării sau spălării este un alt aspect important. Atunci când cumperi de la Sharbek Textil, trebuie să te gândești la toate aceste aspecte, pentru a găsi ceea ce îți trebuie.

Articole de îmbrăcăminte specifice

Nu poți să croiești o bluză dintr-o stofă groasă din anumite motive, însă poți să faci o cămașă de iarnă. Totuși pentru aceste două piese, se recomandă materiale ușoare, respirabile, cum ar fi bumbacul sau mătasea naturală. Acestea oferă confort, permițând pielii să respire. De asemenea, evită țesăturile prea groase sau rigide, care ar putea limita mobilitatea în zona brațelor. Pentru pantaloni, este important să alegi materiale care să reziste la frecare.

Bumbacul amestecat cu fibre sintetice precum poliesterul sau elastanul poate oferi confort și rezistență, însă și stofa este perfectă. De asemenea, elasticitatea este importantă pentru a asigura o bună libertate de mișcare. Pentru fuste, sarafane, rochii, puteți alege materiale fluide, elegante. Mătasea oferă un aspect feminin, perfect pentru ocazii speciale.

Dacă ai nevoie de o piesă casual, bumbacul sau denimul îți pot fi de ajutor. Pentru costume avem nevoie de materiale mai formale, cum ar fi lâna. Totuși, țesătura trebuie să fie suficient de densă pentru a păstra forma costumului, dar totuși confortabilă pentru a oferi confort întreaga zi. Înainte de a achiziționa cantități mari de țesături pentru, este întotdeauna recomandat să soliciți mostre, să le testezi. Simțind textura materialului, îți vei da seama adesea dacă este potrivit pentru un anume articol vestimentar.



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies