Date fiind schimbările curente în sistemele de producție și furnizare a energiei electrice precum și a altor utilități necesare oricărei locuințe, din ultimii ani, mulți oameni au început să învestească în soluții alternative prin care să își asigure daca nu în totalitate macar într-o anumită măsură necesarul de energie de care ar avea nevoie pentru o anumită perioada de timp.
Și, deși este încă destul de greu să ne despărțim de sursele clasice, o putem face puțin câte puțin în fiecare an dacă suntem deciși să investim în cele alternative.
La noi în țară, cea mai comună sursă de energie alternativă este cea solară. În aceste sens, numeroase companii au investit în ultimii ani în câmpuri de panouri solare care să capteze și să transforme energia solară și totodată, și multe persoane au investit în asta în mod individual, prin programe demarate de către stat dar și prin forțele proprii. Și deși este adevărat că o astfel de alegere are un cost inițial destul de mare, ce poate depăși chiar și 30 000 de lei, banii vor fi recuperați în timp, chiar și în lunile de iarna, mai ales dacă alegem să instalăm un sistem on-grid prin care să oferim energia în exces în rețeaua furnizorilor. În regiunile de mare sau cele de munte putem întâlni și câmpuri de eoliene însă acestea nu sunt la fel de eficiente în celelalte zone ale tarii și nu produc energie decât atunci când există perioade cu vânt. În schimb, panourile solare au o perioada de activitate mult mai mare, chiar și atunci când afara este slab înnorat. Asta pentru că nu intensitatea razelor solare ci mai degrabă prezența lor contează mai mult.
Un sistem fotovoltaic Mgmenergo, așa cum este numit ansamblul, este compus din 3 părți de bază: unul sau mai multe panouri solare, compuse la rândul lor din celule fotovoltaice, un inventor, prin care curentul continuu să fie transformat în curent alternativ, așa cum ajunge la prizele noastre, precum și un sistem de prindere al panourilor. Și să nu uităm desigur, nici de conductori. Cel mai complicat de instalat pot fi sistemele de prindere. În primul rand, este nevoie de o zonă în care acoperirea solară să fie cât mai mare, pe o perioadă cât mai lungă a zilei.
Din nefericire, multe case care sunt deja ridicate și la care se dorește instalarea unui astfel de sistem nu au o poziție corespunzătoare față de soare și astfel, instalarea pe acoperiș, așa cum este cel mai comun, nu ar fi o soluție optimă. Este nevoie în acest sens de un teren liber, suficient de spațios, pe care să fie realizată o schelă care să reprezinte suportul pentru sistemul fotovoltaic. Există desigur câteva reguli pe care cei ce doresc asta trebuie să le urmeze, în ceea ce privește distanțele admise precum și necesitatea tuturor actelor de proprietate a terenului folosit și acordul persoanei care îl deține, printre altele. Cu toate acestea, un astfel de sistem aduce și beneficii, prin mai simpla extindere sau înlocuire a anumitor parti dar și mai acces mai facil la întregul sistem.
Mult mai ușor este în cazul caselor ce se afla în construcție și pentru care se dorește încă din start instalarea unui sistem de panouri solare deoarece poziția acestora poate fi aleasă mai ușor și astfel, de vă asigura o mai mare eficienta în producție fară a mai fi nevoie de un teren suplimentar. În acest caz, se poate realiza cel puțin o economie a conductorilor, și aceștia la rândul lor, având prețuri destul de ridicate, vorbind desigur, despre cei de calitate superioară.
Există mai multe programe derulate de către fiecare stat în parte, prin care oamenii pot obține subvenții cu ajutorul cărora să își poată instala un sistem de panouri solare, fiind nevoie doar de îndeplinirea a câteva condiții simple, precum un spațiu suficient de mare și contribuirea cu o parte din suma totală. De asemenea, aceștia pot alege firma care să se ocupe de furnizarea și instalarea sistemelor precum și daca acestea să fie on-grid sau off-grid, un aspect important prin care se poate asigura chiar și o economie mai mare în timp.
Un sistem off-grid este un sistem care nu este legat la rețeaua națională de distribuție ci servește doar la a alimenta consumatorii din cadrul unui anumit spațiu, în cazul de față, o locuință. Trebuie ales astfel un sistem care să nu producă cu mult mai mult capacitatea consumata zilnic sau în caz contrar, să existe posibilități că aportul de energie electrică să fie oprit sau înmagazinat în acumulatori și utilizată ulterior.
Un sistem on-grid este un sistem care este conectat la rețeaua națională de distribuție și prin care se pot realiza două acțiuni, cu comutare automată și imediată de la unul la altul. Astfel, dacă nu este atins necesarul dorit de către sistemul fotovoltaic, de vă trece la energia furnizată în rețea iar daca necesarul este nu doar atunci ci și depășit, energie enectrica în exces vă intra în rețea și vă putea fi utilizată de către alti consumatori. În acest caz, nu doar că facturile de la furnizori vor fi pe zero dar totodată, cei ce oferă energie în sistem vor primii valoarea în bani a acesteia. Având un astfel de sistem, putem recupera mult mai rapid investițiile inițiale făcute prin achiziția și instalarea sistemului fotovoltaic și ne putem asigura independența energetică.