Sosul olandez este unul dintre cele mai apreciate din gastronomia occidentală. Noi vă învățăm cea mai simplă rețetă ca să preparați sosul olandez fără să se taie.
Sosul olandez are culoarea galbenă și consistența pufoasă. Seamănă destul de mult cu maioneza de casă. Există însă câteva trucuri ca să-l pregătiți exact cum fac bucătarii.
Sosul olandez, rețeta apreciată de bucătari
Citeste si: Cele mai delicioase rețete de budincă de chia. Poți folosi lapte de cocos sau de migdale
Citeste si: Cum se fierbe slănina înainte să fie afumată. Rețeta perfectă pentru un gust suprem
Chiar dacă se numește sos olandez, trebuie să știți că, de fapt, este un preparat de origine franceză. A primit această denumire datorită culorii deschise pe care o are și care ne duce cu gândul la tenul și la părul olandezilor.
Sosul olandez preparat ca la carte are un gust untos și fin, dar în același timp, este picant și puțin acru.
Îl puteți folosi pentru preparate care au la bază ouă sau lângă pește. La începuturile sale, acest sos se numea "Isigny", după numele orașului din Normandie, unde exista cel mai bun unt din acea vreme. De-abia în anul 1861, acest preparat a început să fie cunoscut ca "sos olandez".
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Acum, după ce am aflat puțin din istoria acestui preparat, hai să vedem și care sunt ingredientele de care veți avea nevoie pentru a-l pregăti:
- doua linguri de oţet alb
- doua linguri de apă
- o linguriţă de piper alb
- 4 gălbenuşuri
- 250 g unt, care trebuie sa fie topit
- sucul de la o jumătate de lămâie
- un praf de boia iute
Cum se prepară sosul olandez
Citeste si: Rețetă delicioasă de cotlete de porc cu sos cremos de ciuperci
Citeste si: 3 Mâncăruri ușoare de seară, ușor de preparat
Într-o crăticioară turnați oțetul, apa și piperul și puneți pe foc. Această compoziție trebuie să dea în clocot. După aceea, dați focul mai mic și lăsați să fiarbă pentru aproximativ două minute. Compoziția trebuie să se reducă cu o treime. De-abia atunci va fi gata.
Dați cratița la o parte de pe foc și lăsați să se răcească, dar nu de tot. Apoi, strecurați acest lichid într-un vas, unde veți adăuga galbenușurile. Mixați foarte bine și energic cu un tel.
După aceea, puneți vasul deasupra unei oale cu apă, așezată pe foc. Amestecați în compoziție câteva minute, până observați că se îngroașă. Textura finală trebuie să fie cremoasă. Când sunteți gata, luați vasul de deasupra oalei și începeți să puneți untul, puțin câte puțin. Nu uitați că trebuie să topiți untul înainte.
În timp ce turnați untul, amestecați energic în sos. La final, trebuie să obțineți un sos gros și care lucește. După aceea, adăugați suc de lămâie, puneți sare, piper, neapărat alb, și boia.
Sosul olandez se servește imediat! Evitați să-l țineți în frigider și să-l consumați mai târziu. Dacă vreți totuși să folosiți din el peste câteva ore, trebuie să-l țineți cald la bain-marie.
În cazul în care se întâmplă să vi se taie sosul, puneți într-un vas separat un gălbenuș și începeți să turnați puțin câte puțin din sos, în timp ce amestecați energic cu telul.