Cum să folosești uleiul de măsline împotriva celulitei și a vergeturilor

Cum să folosești uleiul de măsline împotriva celulitei și a vergeturilor
Cum să folosești uleiul de măsline împotriva celulitei și a vergeturilor

Pe lângă numeroasele proprietăți pe care le are asupra organismului nostru, uleiul de măsline este foarte des folosit și pentru ameliorarea vergeturilor și reducerea celulitei! Află cum să folosești uleiul de măsline împotriva acestor două afecțiuni frecvente ale pielii.

Dacă la nivelul corpului tău s-au produs anumite schimbări în ultima perioadă de timp, atunci cu siguranță au apărut și vergeturile, acele dungi lungi și subțiri, cu o lungime de câțiva centimetri și cu un aspect încrețit. Vergeturile apar în orice loc unde pielea corpului a fost întinsă, însă ele afectează în general acele zone unde este stocată grăsimea, cum ar fi burta sau abdomenul, sânii, brațele, coapsele și umerii.

Pe de cealaltă parte, a doua mare problemă cu care se confruntă doamnele și domnișoarele este celulita, numită în termeni științifici distrofia dermo-hipodermică. Celulita reprezintă un defect estetic al tuturor straturilor pielii și are un aspect general de „piele în coajă de portocală”.

Unul dintre cele mai bune tratamente naturiste  pentru ameliorarea acestor afecțiuni este, fără doar și poate, uleiul de măsline.

Citeste si: CITEȘTE: Plantele care aduc bunăstare și energii pozitive în casă. Cum să-ți transformi locuința într-o oază de liniște

Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor
Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor[Sursa foto: PixaBay]

Ce beneficii are uleiul de masline pentru organism

Beneficiile medicale ale uleiului de măsline se datorează conținutului ridicat de acizi grași monosaturați. Mai mult decât atât, acesta conține cel puțin 4 tipuri de antioxidanți, care contribuie la neutralizarea acțiunii radicalilor liberi. Studiile arată că persoanele care consumă în mod regulat ulei de măsline extra-virgin prezintă un risc mai mic de a dezvolta cancer

de piele după expunerea la radiațiile ultraviolete.

De asemenea, uleiul de măsline menține greutatea corporală. Acizii grași din acesta reduc pofta de mâncare, însă pentru a beneficia de această proprietate trebuie să înlocuiești uleiul vegetal consumat cu uleiul de măsline. În plus, stimulează metabolismul pentru ca arderea caloriilor să se realizeze într-un ritm mai rapid.

Menține sănătatea oaselor. Cercetările efectuate de-a lungul timpului arată că unii dintre compușii vegetali găsiți în uleiul de măsline s-au dovedit benefici la prevenirea pierderii osoase în studiile efectuate pe animale.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Uleiul de măsline are proprietăți antiinflamatoare. Medicii spun că uleiul de măsline extravirgin reduce inflamația, care poate fi unul dintre principalele motive pentru beneficiile sale pentru sănătate. Principalele efecte antiinflamatorii sunt mediate de antioxidanți, unul dintre ei fiind oleocantalul, care s-a dovedit că funcționează similar cu ibuprofenul, un cunoscut medicament antiinflamator.

Citeste si: DESCOPERĂ: Câte MIGDALE ai voie să mănânci pe zi

Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor
Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor[Sursa foto: PixaBay]

Cum poți să folosești uleiul de măsline împotriva celulitei și a vergeturilor

Masaj clasic cu ulei de măsline

Pentru această rețetă, va trebui să amesteci 2 linguri de ulei de măsline și uleiuri esențiale precum cea de portocale sau levănțică (3 sau 3 picături).

Aplică compoziția pe zonele cu probleme până când intră în piele.

Masaj anticelulitic

Pentru această metodă ai nevoie de 1 cană de ulei de masline, 1 cană sare de mare și un sfer de cană de apă. Amestecă toate ingredientele menționate anterior și aplică puternic pe piele, masând din interior spre exterior și lăsă 20 de minute să acționeze. Clătește mai apoi zona cu apă caldă.

Atenție! Pentru rezultate vizibile, este de recomandat să faci acest lucru de aproximativ 4 ori pe săptămână timp de o lună! 

Citeste si: DESCOPERĂ: 9 beneficii pe care le are gimnastica aerobică

Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor
Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Denisa și Bogdan, ceartă aprinsă în camera roșie! Concurentul nu vrea să înțeleagă că fata nu are sentimente pentru el: „Mai mult decât prieteni nu putem să fim”- kanald.ro

Citește și: Rezultate EDU.ro 2024: Ce site trebuie să accesezi pentru a vedea notele la Evaluare Națională- stirilekanald.ro

Împachetări cu ulei de măsline

Pentru început, aplică ulei de măsline pe zona afectată, iar mai apoi înfășoară cu o folie, deasupra cu un prosop și ține timp de 30-50 de minute, astfel încât compoziția să fie absorbită cât mai eficient.

Masaj cu ulei de măsline și suc de lămâie

Pentru această metodă nu ai nevoie decât de 10 picături de ulei de măsline și sucul de la jumătate de lămâie.

Mod de aplicare: Mai întâi, freacă jumătatea de lămâie pe pielea afectată de vergeturi timp de aproximativ 10 minute.
Așteaptă încă 10 minute și masează uleiul de măsline în piele până se absoarbe complet.

Masaj cu ulei de măsline și albuș de ou

Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor
Uleiul de masline impotriva celulitei si a vergeturilor[Sursa foto: PixaBay]

Un alt amestec cu efect benefic pentru piele este cel din albuş de ou cu ulei de măsline. Albuşul de ou este o sursă importantă de aminoacizi şi proteine, care hrănesc pielea şi îi conferă un aspect tonifiat.

Mod de preparare: Pune un albuș de ou într-un bol și adaugă 4-5 linguri de ulei de măsline. Amestecă totul până când cele două ingrediente se întrepătrund, iar mai apoi aplică pe zona afectată. Este necesar să repeți procedura de aproximativ cinci ori pe săptămână pentru a avea rezultate vizibile.



Citește și:

Puseurile de creștere la bebeluși – ce ar trebui să știe părinții?

Combinarea alimentelor pentru a slăbi. Ce trebuie să mănânci pentru a scapa de kilogramele în plus

INCREDIBIL! O româncă, PRIMUL FOTOMODEL din lume. IMAGINILE cu ea sunt spectaculoase!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Scandal monstru între Roberta și Julia! „Să faci pași la tine acasă, tu, nu eu!” Iată ce replici aprige și-au spus cele două concurente și cum a reacționat Sebastian

Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!


Cookies