Cum să porți colanții în mod corect? Tot ce trebuie să știți

Cum să porți colanții în mod corect

Obișnuim să purtăm colanții în special în sezonul cald sau în momentul în care mergem la sală. Insă știați cum trebuie să fie purtați în mod corect?

Aflați în rândurile următoare, care este modalitatea corectă de a purta colanți, în ceea ce privește dimensiunea, lungimea, materialul, dar și culoarea.

 

Cum să alegi colanții potriviți

Dimensiunea

Un prim aspect de luat în seamă în momentul în care ne dorim să alegem o pereche de colanți potrivită pentru noi este reprezentată de dimensiune. Astfel, aceștia pot fi strâmți sau prea largi, însă cu toate acestea ar trebui să vă asigurați că se potrivesc de minune, ba chiar perfect cu corpul pe care îl aveți, în special în jurul taliei, dat fiind faptul că aceștia nu se pot purta cu o curea.

Aceștia nu ar trebui să fie nici prea largi, pentru a fi nevoie să îi trageți în mod constant, însă nu ar trebui să fie nici prea strâmți pe noi, pentru ca în cele din urmă să nu ne simțim confortabile în pielea noastră. Cu alte cuvinte pentru a evita orice astfel de situație, ar trebui să vă asigurați că aveți mărimea potrivită, în ciuda faptului că aceasta poate să difere de la marcă la marcă.

Citește și: Combinațiile de culori care te vor scoate din anonimat. Tendinețe primăvară-vară 2024

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce culori de oja se poartă în 2024. Idei de manichiură la modă pentru toate gusturile

Lungimea

  • Lungime completă

Un alt aspect de luat în seamă în ceea ce privește colanții atunci când ne dorim să alegem o pereche potrivită pentru noi este reprezentată și de lungime. Una dintre acestea este și cea completă, mai exact perechile de colanți care se extind puțin sub glezna și dețin pliuri moi lângă tibie. Acestea se poartă de obicei cu fuste, topuri mai lungi sau în diverse alte ținute toamna sau iarna alături de o pereche de cizme.

  • 3/4 lungime

O altă lungime pe care o puteți purta în ceea ce privește colanții este reprezentată și de cea 3/4 care se potrivește de minune cu topurile sport și crop top, dat fiind faptul că se opresc la mușchiul gambei, ceea ce înseamnă că va pune și picioarele în evidență în același timp.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

  • Lungimea gleznei

O altă pereche de colanți pe care o puteți purta este și cea care deține lungimea până la glezna și care este în același timp considerat a fi cea mai atrăgătoare alegere în privința colanților. Se pare că aceasta se potrivește la orice ținută, indiferent că este vorba despre topuri, rochii, jachete, paltoane sau pelerine. Chiar și orice tip de încălțăminte arată foarte bine cu acest tip de colanți.

  • Lungimea genunchiului

In cazul în care nu sunteți fane colanților care au lungimea până la glezna, puteți alege o pereche de colanți cu lungimea până la genunchi. De obicei acest tip de colanți este utilizat la antrenamente, în sala de sport, la yoga, plimbări, drumeții, alergări sau călătorii.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

  • Colanți cu extindere

Atunci când vine vorba despre colanții cu extindere, se pare că aceștia se află din nou în tendințe și se pot integra cu ușurință în diverse ținute din garderobă, dat fiind faptul că dețin acea alungire a colantului, pentru a vă asigura că vor sta nemișcați indiferent de ceea ce veți face.

  • Colanți imprimați

Nu trebuie să uităm nici de colanții imprimați, cei care pot adăuga personalitate indiferent de ținuta aleasă, mai ales în momentul în care creativitatea este sporită. Cu toate acestea, ar trebui să vă asigurați că faceți alegerea corectă, în special atunci când vine vorba despre combinarea acestora cu diverse alte articole vestimentare, dat fiind faptul că ar trebui să se potrivească și cu dimensiunea și tipul corpului pe care îl aveți. În momentul în care colanții sunt imprimați, partea de sus a ținutei ar trebui să fie cât mai simplă cu putință, însă puteți face alegeri și mai îndrăznețe.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

  • Ciorapi

Ciorapii vor rămâne întotdeauna prezenți în garderoba noastră, dat fiind faptul că sunt menit să acopere picioarele în momentul în care alegem să purtăm o fustă sau o rochie. Nu ar trebui să fie considerați totuși a fi o înlocuire pentru colanți, în special dat fiind faptul că materialul lor poate să fie diferit de la transparent la solid. În ciuda faptului că pot fi similare au și diferențe esențiale.

  • Colanții de antrenament

Nu în ultimul rând, trebuie precizat și colanții de antrenament, cei mai utilizați dintre toți, acolo unde alegerile sunt nelimitate, și în ceea ce privește mărimea, lungime și culoarea. Atunci când vine vorba despre materialul lor, colanții de antrenament au țesături respirabile și durabile, astfel încât să ofere mobilitate optimă corpului în momentul în care depune un efort sportiv.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

Țesătură

În ceea ce privește materialul colanților, cele mai comune sunt bumbacul și lycra, însă deseori putem observa ținute care dețin și colanți din piele, catifea, piele întoarsă și multe alte astfel de alegeri interesante. În funcție de ținuta dorită, colanții pot fi încadrați și extrem de eleganți.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

Culori

Atunci când vine vorba despre culorile pe care ar trebui să le abordăm atunci când vine vorba despre purtarea colanților, deseori îi putem observa ca fiind albi, negri sau gri, însă odată cu trecerea timpului au apărut nenumărate perechi colorate, contrastate și chiar neon. În funcție de alegerea dorită dar și de ocazie, îi puteți integra așa cum vă doriți.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]

Articole vestimentare de purtat cu jambiere

Colanții se pot purta cu topuri lungi, pentru o ținută elegantă. Aceștia se pot purta și cu topuri de tip tunici, mai mari decât topurile obișnuite, care pot acoperi șoldurile. Puteți alege chiar și o ținută sport în care să încadrați colanții cu un hanorac sau un pulover mai lung, care poate rezulta o ținută elegantă și confortabilă în același timp. Nu trebuie să uităm nici de bluzele și tricourile menționate pentru un aspect relaxat și elegant totodată. Nu în ultimul rând, chiar și rochiile de tip tricou, în lungime potrivită, se vor potrivii de minune cu o pereche de colanți care oferă confort și eleganță.

Te invitam si maine, pe Kfetele.ro, pentru a descoperi universul nostru de fashion, de la podiumurile de modă globale până la străzile metropolelor, suntem mereu conectați la cele mai recente tendințe.

Cum să porți colanții în mod corect [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Ce culori de oja se poartă în 2024. Idei de manichiură la modă pentru toate gusturile

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat