Expertul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) Joao Breda a declarat, miercuri, la conferinta Mediafax dedicata "Cosului National de Alimentatie Sanatoasa", ca dieta zilnica trebuie sa contina in proportie de 70 - 80% alimente de origine vegetala si numai 60 de grame de carne.
"Alimentele de origine vegetala trebuie sa aiba partea cea mai mare in dieta. Nu trebuie sa fim vegetarieni, dar trebuie sa fim aproape vegetarieni", a declarat Breda, precizand ca ponderea alimentelor de origine vegetala din dieta trebuie sa fie in jur de 70- 80 la suta.
La randul sau, seful biroului OMS din Romania, Victor Olsavszky, a precizat ca este recomandat consumul zilnic a 400 de grame de legume, care, pe langa faptul ca au vitamine, au si fibre, care contribuie la reglarea tranzitului si prevenirea multor afectiuni digestive, inclusiv a cancerului de
In schimb, cantitatea de carne si peste trebuie sa fie relativ mica, a spus Joao Breda, precizand ca nu ar trebui consumat mai mult de o bucatica de 60 de grame de carne pe zi, aceasta avand grasimi saturate, in timp ce pestele, care are probabil grasimi mai bune, poate fi consumat in cantitati mai mari.
"Grasimile in general trebuie reduse", a concluzionat expertul OMS, adaugand ca grasimile vegetale sunt mai bune decat cele animale.
De asemenea, el a atras atentia ca trebuie tinuta si evidenta grasimilor folosite la gatit si ca alimentele procesate contin grasimi trans periculoase.
Specialistii OMS si ai Centrului Global pentru Nutritie si Sanatate au concluzionat ca valoarea cosului minim zilnic si care sa si asigure tot necesarul de nutrienti pentru o familie de patru persoane ar putea fi in valoare de minim 19,41 lei. Acest cos zilnic poate include: faina integrala, paine cu tarate, varza, ficat de porc, macrou, telemea, ceapa, morcovi, cartofi, sfecla, malai. Componenta cosului zilnic sanatos este calculata in conformitate cu recomandarile privind aportul de nutrienti si obiectivele privind alimentatia formulate de catre OMS (OMS 2003; OMS 2004). Cosul zilnic poate fi diversificat la un cost cuprins intre 20 si 26 de lei, in componenta acestuia mai putand fi introduse merele, orezul, prazul, alte organe animale si o varietate mai mare de peste.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro