Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului. Vrei un ten perfect, indiferent de vârstă?

Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului. Vrei un ten perfect, indiferent de vârstă?

Află din rândurile următoare cum să-ți păstrezi tinerețea tenului, indiferent de vârstă.

Odată cu înaintarea în vârstă, primele semne de îmbătrânire încep să își facă simțită prezența. La unele persoane acestea se observă mai devreme, iar la altele mai târziu. Acest lucru depinde pe de o parte de genetică, dar pe de altă parte, într-o mai mare măsură, depinde foarte mult și de modul în care ne-am îngrijit tenul, dar și alți factori externi.

În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Iulia Panțuru, medic specialist dermatolog, a oferit câteva sfaturi despre cum putem avea un ten perfect, indiferent de vârstă.

Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului

Citește și: Reguli pentru îngrijirea tenului. „Este foarte important ca o dată pe lună să îți faci un tratament profesional”

Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului. Vrei un ten perfect, indiferent de vârstă? [Sursa foto: pexels]

Potrivit specialistului în domeniu, un ten sănătos are la bază un organism sănătos. De aceea, este foarte important să adopți un stil de viață sănătos dacă vrei să diminuezi cât de mult posibil apariția primelor semne de îmbătrânire și să ai un ten perfect indiferent de vârstă.

Factorii genetici reprezintă mai puțin ca și pondere decât factorii de mediu la care ne expunem. Starea de bază a organismului este cea de sănătate. Nu este normal să fim bolnavi și într-adevăr sănătatea vine din interior și se vede pe piele.

Orice neregularitate pe care o vedem la nivelul tenului ar trebui să ne ridice un semn de întrebare și să mergem la medicul dermatolog pentru a vedea dacă modificările de la nivelul tenului nu sunt cumva probleme are organelor interne .”, spune specialistul în domeniu.  

Totodată, este foarte important să aplicăm produse specifice categoriei de vârstă din care facem parte, iar acestea să fie corespunzătoare tipului nostru de ten.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Care sunt factorii ce influențează apariția primelor semne de îmbătrânire a tenului

Citește și: Totul despre cauzele care duc la îmbatrânirea prematură a pielii!

Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului. Vrei un ten perfect, indiferent de vârstă? [Sursa foto: pexels]

O hidratare necorespunzătoare

Sănătatea tenului depinde foarte mult de gradul de hidratare al organismului. De aceea, specialistul în domeniu ne recomandă să consumăm zilnic în jur de 30-50 de ml/kg de apă. De asemenea, hidratarea trebuie să pornească din interior, iar de multe ori produsele care sunt menite să ne hidrateze tenul pot avea efecte negative dacă organismul nostru nu este suficient de hidratat.

Dacă folosim produse pe bază de acid hialuronic, care au proprietatea de a atrage apa și noi nu suntem suficient de hidratați, acidul hialuronic va scoate apa din țesuturi și vom obține efectul invers de deshidratare. Diferența dintre un ten uscat și un ten deshidratat este foarte mare. Tenul gras poate să fie și el deshidratat. Ten deshidratat înseamnă că pierde apă. Ten uscat înseamnă că nu are grăsime. Chiar dacă un ten este bogat în grăsime, poate să fie deshidratat .”, spune specialistul în domeniu. 

Lipsa somnului

Somnul joacă și el un rol foarte important în sănătatea organismului și a tenului în principiu. Astfel, odihna suficientă favorizează diminuarea semnelor de îmbătrânire.

Trebuie să dormim când este întuneric afară și să lucrăm când este lumină afară. Somnul cel mai de calitate este între 10 și 12 seara. Acolo este secreția maximă de melatonină. Somnul este extrem de important în regenerare. Cu cât suntem mai solicitați, mai expuși la diverși factori de stres sau de mediu, cu atât ar fi bine să dormim mai mult .”, spune specialistul în domeniu.  

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

O alimentație necorespunzătoare

Cum să-ți păstrezi tinerețea tenului. Vrei un ten perfect, indiferent de vârstă? [Sursa foto: pexels]

Pentru a avea parte de un ten sănătos trebuie să evităm toate alimentele dăunătoare, cum ar fi zahărul, sarea sau produsele de tip fast-food. În schimb, este foarte important să consumăm alimente bogate în vitamine și minerale.

Alimentația are un rol important. Trebuie să căutăm alimente bogate în magneziu, zinc, seleniu și vitamine. Fructe și legume în general .”, spune specialistul în domeniu.  

Diverse comportamente vicioase

Fumatul și alcoolul au o influență negativă asupra pielii și a întregului organism. Este plin de substanțe toxice acel fum de țigară și poate accelera procesul de îmbătrânire printr-un stres oxidativ .”, spune specialistul în domeniu.

De aceea, persoanele care consumă frecvent alcool și tutun sunt mai predispuse la apariția primelor semne de îmbătrânire.  



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Cum ne machiem pentru a ne alungi trăsăturile. Care sunt trucurile pe care trebuie sa le incerci?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină