Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten. La ce trebuie să fie atente femeile atunci când văd primele semne

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten

Citește în rândurile următoare tot ce trebuie să știi despre petele pigmentare de pe ten.

Sezonul cald se apropie cu pași repezi și odată cu acesta, pielea noastră va fi din ce în ce mai expusă razelor ultraviolet. De aceea, riscul de apariție al petelor pigmentare crește considerabil, iar noi trebuie să le depistăm și să le tratăm încă de la primele semne. Mai mult decât atât, prevenția este foarte importantă.

În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Dana Bratu, medic specialist dermatolog, a vorbit despre petele pigmentare, ce sunt acestea, de câte tipuri există și ce trebuie să facem pentru a le preveni și a le trata.

Ce sunt petele pigmentare

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten [Sursa foto: freepik]

Potrivit specialistului în domeniu, petele pigmentare sunt de fapt, anumite schimbări de culoare în unele zone ale feței, de obicei maronii. 

Din păcate, tenul nostru nu este uniform. Începem să dezvoltăm odată cu trecerea timpului pete pigmentare. Petele pigmentare se referă la niște macule, de obicei la suprafața pielii, care sunt ușor maronii. O piele care are pete, arată mai îmbătrânită decât vârsta biologică .”, a spus specialistul în domeniu.

Acestea pot să apară în special vara, în urma expunerii la soare, și apar cu precădere pe zonele care au fost expuse, pe față, gât, decolteu și chiar pe mâini.

Câte tipuri de pete pigmentare există

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten [Sursa foto: pexels]

Potrivit specialistului în domeniu, există foarte multe tipuri de pete, iar de aceea, un diagnostic oferit de medicul dermatologic atunci când observăm apariția acestora pe piele, este esențial.

Principalele pete pigmentare sunt melasma, lentigo solar și pistrui.

Lentigo solar apar odată cu înaintarea fiziologică în vârstă și ne confruntăm cu ele pe zonele expuse la soare .”, a spus specialistul în domeniu. 

În cazul pistruilor, aceștia sunt de obicei o moștenire genetică și apar cu precădere la persoanele care au pielea mai deschisă.

În cazul melasmei, lucrurile sunt puțin mai complicate.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Melasma este cea mai frecventă afecțiune cu care se confruntă în mod special femeile. Se pare că este legată și de prezența hormonului estrogen. Apare pentru că radiațiile ultraviolete, în momentul în care se așază pe suprafața pielii, vor stimula procesul de melanină. Este pigmentul pe care noi în mod normal în avem în piele, dar sub influența unor factori hormonali sau genetici, se pare că o să treacă bronzul, dar petele astea rămân .”, a spus specialistul în domeniu. 

Potrivit spuselor sale, melasma apare cu precădere la femeile care au fost însărcinate, care iau un tratament cu contraceptive sau cu antibiotice fotosensibile.

Este o afecțiune destul de problematică. Apare în special vara, după o expunere la soare neprotejată .”, a spus specialistul în domeniu. 

Aceasta se manifestă ca o pată mare de culoare maronie.

Unele pete pigmentare pot duce la cancer de piele

Citește și: Cum îți dai seama că alunițele devin periculoase. „Este important ca fiecare pacient să știe de alunițele lui, să se autoexamineze lunar.”

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten [Sursa foto: freepik]

Pe lângă aspectul inestetic, din păcate, unele pete pigmentare pot duce la apariția cancerului de piele.

Există și pete pigmentare care pot să traducă un  cancer de piele. Vorbim de  lentigo malign. Cancerul de piele are o incidență din ce în ce mai mare în fiecare an. Tocmai de asta, noi nu recomandăm solarul și nici expunerea la soare .”, a spus specialistul în domeniu. 

În acest caz, vorbim despre pete care oferă senzație de usturime, mâncărime sau care sângerează, iar la apariția unor astfel de pete este foarte important să contactăm de urgență medicul dermatolog.

 petele pigmentare?

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten [Sursa foto: pexels]

Potrivit specialistului în domeniu, soarele este principalul responsabil atunci când vine vorba de apariția acestor pete pigmentare. În afară de ele, soarele poate cauza și afecțiuni mai grave, cum ar fi cancerul de piele. Mai mult decât atât, în urma unei expuneri îndelungate la soare, fără cremă cu factor de protecție, pielea devine mai laxă, iar procesul de îmbătrânire prematură este accelerat.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

De aceea, specialistul în domeniu ne recomandă să folosim o cremă cu SPF 50 în fiecare zi, indiferent de sezon, iar vara să o reaplicăm pe parcursul zilei.

Și iarna dacă ne ducem la ski, radiațiile ultraviolete vor reflecta pe suprafața zăpezii și atunci ne putem arde .”, a spus specialistul în domeniu. 

Este bun solarul?

Pe lângă expunerea la soare, multe femei, din dorința de a avea o piele bronzată, apelează la solar. Acesta este poate mai nociv decât soarele, iar de aceea, specialistul în domeniu ne recomandă să nu apelăm la astfel de proceduri.

Petele pigmentare pot fi ținute sub control

Citește și: Cum să îți îngrijești pielea pe timpul verii dacă te expui constant la soare

Cum scăpăm de petele pigmentare de pe ten [Sursa foto: pexels]

Din fericire, apariția petelor pigmentare poate fi atât prevenită, cât și ținută sub control.

Odată ce a apărut melasma, nu va mai trece de la sine. Avem nevoie de tratamente eficiente, care să ne ajute să întreținem și rezultatul. Riscul melasmei este să recidiveze .”, a spus specialistul în domeniu.  

În acest caz, se recomandă folosirea de produse care să conțină agenți depigmentanți.

Mai mult decât atât, pentru a preveni apariția lor, este foarte important să introducem în rutina noastră de îngrijire produse care să conțină retinol, acid azelaic și hidrochinona.

Retinolul este cel mai bun agent antiaging pentru că forțează reînnoirea celulară. Acidul azelaic are  proprietăți antiinflamatoare și depigmentare. Hidrochinona inhibă producerea de melanină .”, a spus specialistul în domeniu.  

De asemenea, putem să apelăm la tratamente efectuate în cabinetul medicului dermatolog, cum ar fi diferite tipuri de lasere și peelinguri chimice.



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Cum să îngrijim corect tenul în sezonul rece. Vitaminele sunt importante?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină