Viitoarea mămică de fetiță, Daniela Sterp, se bucură de fiecare moment alături de familie, înainte de a naște.
Daniela Sterp este una dintre cele mai apreciate apariții din familia Sterp, dar și din showbizul românesc. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, alături de soțul său, Culiță Sterp, de fiul lor, Milan, dar și de cel de al doilea copilaș care este pe drum.
Cum se bucură familia lui Culiță Sterp, de ultima vacanță în trei
Întrebare: “Te admir foarte mult. Cum ai reușit să conduci atâta timp și atâția kilometri?”
Daniela Sterp: Mulțumesc! Câte întrebări am avut zilele astea legate de condus… pe mine condusul mă relaxează, îmi place foarte mult. Dacă mai am și muzică bună, nu îmi mai trebuie nimic.
Am făcut mai multe opriri decât de obicei, ca să nu stau mult în aceeași poziție. De asta ne-am oprit în mai multe orașe să dormim și să ne plimbăm.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Întrebare: “Legat de jacuzzi sau saună, în sarcină ai voie?”
Daniela Sterp: Legat de această întrebare, am mai scris odată, dar mai explic și acum. Jacuzzi am evitat din cauza hidromasajului, dar atât timp cât temperatura apei este bună și nu depășește 36-37 de grade Celsius, poți sta în apă cât vrei.
Eu am sunat la toate hotelurile unde am stat ca să întreb despre temperatura apei, dacă n-am găsit informația pe site. În general mă documentez despre orice urmează să fac și apa, înotul, are foarte multe beneficii pentru sarcină.
De când am rămas însărcinată, am întrebat medicul despre orice (stat în soare, piscine, mâncare etc.). Doar pentru simplul fapt că nu mai simți greutate când stai în apă, e super. Săptămână aceasta am înotat în fiecare zi și m-am simțit foarte bine.
Întrebare: “Ce nu ai voie să mănânci în sarcină? Știam că mozzarella nu e bună.”
Daniela Sterp: Da ce are? Eu am mâncat de toate, nu m-a stresat cu nimic, peștele și vita o cer mereu bine făcută, ouăle la fel. Eu cred că e important să știi de unde provine ceea ce mănânci. Poate sunt eu mai libertină, dar până acum n-am avut probleme.
Oricum cine spunea că la a doua sarcină ești mult mai relaxată avea dreptate. Bine, nici la prima nu m-am stresat prea tare.
Întrebare: “Vreau să vă felicit pentru modul în care ați pus accent pe experiența lui Milan în concediu.”
Daniela Sterp: Mulțumim, am primit așa de multe mesaje frumoase zilele acestea legat de experiența lui Milan. Pentru mine e foarte important ca el să aibă activități, să nu se plictisească și să se bucure de vacanță. De asta atunci când caut hoteluri sau resorturi unde mergem cu el, mă documentez foarte mult. Asta ca să putem să ne relaxăm și noi și ca să se bucure și el.
Fiind și ultima vacanță în 3 până vine surioara, am vrut să fie ceva de care să își aducă aminte și de care să se bucure la maxim.