Vinetele la borcan sunt ideale, mai ales atunci când nu găsim aceste legume în piață. Iată cum se pun vinetele, ca să reziste cât mai mult timp.
Atunci când nu aveți prea mult timp la dispoziție, ca să pregătiți ceva bun de mâncare, o salată de vinete vă poate scoate din încurcătură. Ca că puteți prepara oricând această bunătate, cel mai bine ar fi să aveți în cămară câteva borcane cu vinete.
Vinetele la borcan, o rețetă simplă și eficientă
Vinetele se numără printre legumele preferate de români, mai ales că dacă spunem vinete, de gândim automat la delcioasa salată sau la zacuscă.
Bineînțeles că vara, aceste legume se găsesc peste tot și sunt și accesibile la preț. Ce facem însă în perioadele în care vinetele nu sunt la îndemâna oricui?
Ei bine, există o soluție perfectă. Pregătiți-vă din timp cu vinete la borcan, care rezistă mai mult de un an, dacă știți cum să le preparați.
Este o rețetă rapidă, extrem de simplu de preparat și destul de ieftină.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ingrediente:
- vinete coapte
- sare
- ulei
Cum se pun vinetele la borcan
Atunci când cumpărați vinete, fiți atente la culoarea și la aspectul lor.
Acestea trebuie să aibă o culoare neagră închis și să fie lucioase. De asemenea, uitați-vă și la codițe. Dacă sunt proaspete și nu au apucat să se usuce, înseamnă că vinetele sunt culese recent.Apăsați cu mâna pe vinete. Dacă vedeți că sunt elastice, nici prea moi, dar nici prea tari, atunci sunt perfecte. Coaceți vinetele, ideal la curte, pe grătar, ca să evitați să faceți fum în toată casa.
Apoi le lăsați să se răcească, doar cât să puteți să puneți mâna pe ele. Le decojiți bine de coajă și le lăsați să se scurgă până a doua zi, ca să fiți sigure că a iețit toată zeama din ele.
După aceea, le tocați cu un satâr de lemn, special pentru vinete. Puneți sare și ulei peste ele și amestecați bine. Ca să nu devină prea sărate sau prea uleioase, țineți cont că la un kilogram de vinete coapte și scurse de zeamă, trebuie să puneți o linguriță de sare
După ce ați amestecat bine vinetele cu uleiul și cu sarea, le puneți în borcane sterilizate. Nu umpleți niciodată borcanele. Este suficient să fie cam trei sferturi pline cu vinete.
Deasupra fiecărui borcan, turnați puțin ulei și apoi puteți să puneți capacele. Înfășurați fiecare borcan în hârtie și puneți-le pe toate într-o oală, în care turnați și apă rece. Aveți grijă ca apa să nu acopere borcanele.
Puneți oala pe foc și din momentul în care începe să fiarbă, lăsați-o o oră. Borcanele cu vinete se lasă să se răcească în această apă.
Apoi le puteți depozita în cămara dumneavoastră.