Cum se vede Andreea Mantea. Cât de mulțumită este prezentatoarea TV de propria persoană. „Eu am fost comparată toată copilăria mea.”

Cum se vede Andreea Mantea. Cât de mulțumită este prezentatoarea TV de propria persoană. „Eu am fost comparată toată copilăria mea.”

Andreea Mantea a avorbit despre imaginea de sine.

Andreea Mantea, îndrăgita prezentatoare de la Kanal D, cu numeroase apariții TV, emană siguranță și încredere de fiecare dată când apare pe micile ecrane și este cunoscută pentru faptul că de fiecare dată este prezentă cu zâmbetul pe buze. Invitată în cadrul emisiunii Play It, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, prezentatoarea TV a făcut câteva dezvăluiri pe care ceilalți nu le-ar fi știut despre ea până acum, spunând că a fost comparată toată copilăria ei, dar asta nu înseamnă că toate acele lucruri au făcut-o ca acum să se vadă într-un anumit fel, să se simtă urâtă, mai puțin capabilă sau mai slabă față de cei din jur. Nu se crede ca fiind cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă, însă nici la cealaltă extremă, astfel că aceasta spune că este mulțumită cu ea exact așa cum este, iar cine o place, trebuie să o placă așa. 

„Eu am fost comparată toată copilăria mea, dar asta nu înseamnă că eu mă văd mai slabă, mai prostuță, mai urâțică, mai puțin capabilă decât altcineva. Eu mă văd pe mine ok. Nici nu mă văd prea, prea, dar nici foarte, eu mă văd ok și mie îmi este bine așa. Dacă vă place de mine bine, dacă nu, eu asta sunt eu și sunt bine cu mine.”, a spus Andreea Mantea.

Andreea Mantea nu poate să tacă niciodată dacă are ceva pe suflet

Citește și: Andreea Mantea, confesiuni despre sărbători și viața de familie! „Nu picam niciodată în plasă. Văzusem prin ce a trecut ea și atunci nu făceam aceeași greșeală.”

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Andreea Mantea [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Andreea Mantea, dezvăluiri despre relația cu părinții. Care este legătura cu mama ei și ce lecție importantă a învățat de la tată? „Ea este fix aceeași, adică scoate papucul și îl aruncă după mine.”

Vedea TV este mulțumită cu ea și tot timpul caută o cale de mijloc pentru a fi bine. Dacă ceva o macină, în schimb, nu poate să tacă și nici nu se poate concentra pe alte lucruri, până nu spune toate lucrurile care îi stau pe suflet. „Sunt mulțumită cu mine. Tot timpul caut calea aceasta, să fiu bine cu mine, dacă mă macină ceva, nu pot să dorm, tremur. Dacă am ceva pe suflet, eu nu pot să trăiesc până nu zic ce am de zis. E foarte ciudat.”, a mai spus Andreea Mantea.

Andreea Mantea [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

7 pași pentru a obține un bronz frumos și sănătos

Cea mai arzătoare dorință a Andreei Mantea! Prezentă astăzi în platoul emisiunii „Follow us!”, vedeta Kanal D și-a exprimat dorința de a merge la „Insula de 1 milion”

Pictorial de SENZAȚIE! Andreea Sasu a renunțat la haine și a pozat PROVOCATOR, în ultima lună de sarcină

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Ion Rițiu, actorul preferat a lui Sergiu Nicolaescu a murit. Ultimele clipe din viața maestrului

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Cine este și câți are Açelya Devrim Yılhan, actrița care joacă rolul Hasibe, mama celor patru frați Derenoglu din serialul Vinovați de iubire! Iată cum arăta celebra actriță în urmă cu 14 ani, la început de carieră

Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe cuvânt!!!!”