Una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă oamenii este greutatea. Majoritatea au încercat o mulțime de diete, însă fără rezultat. Cu toate acestea, există soluții pentru a scăpa de kilogramele în plus, chiar și fără a urma o dietă.
În cadrul emisiunii ,,Teo Show”, doctorul în științe medicale, Ovidiu Peleș, a explicat cum putem adopta un stil de viață sănătos, fără a urma diete, dar totuși să vedem diferențe notabile pe cântar.
Stilul de viață sănătos
Citește și: Care sunt alimentele pe care femeile de peste 45 de ani trebuie să le introducă în meniul zilnic
De cele mai multe ori, persoanele care țin diete drastice văd rezultate semnificative, într-un timp destul de scurt.
,,Ideea este să ai un stil de viață sănătos, care să ți se potrivească. Nu urmați diete care să vă înnebunească, pentru că la un moment dat, în 2-3 zile, o să începi să ai o serie de pofte, o stare de foame generalizată.
Ce schimbări trebuie să faci dacă vrei să slăbești
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Atunci când îți dorești să faci o schimbare reală pentru organismul tău, este important să abordezi schimbări care poate par mici, însă făcute în mod regulat, acestea te vor ajuta să pierzi kilogramele în plus. Medicul a mărturisit că putem mânca și alimente care sunt mai calorice, însă contează ingredientele, modul în care este gătit, dar și cantitatea. Spre exemplu, o porție de cartofi prăjiți poate fi transformată în cartofi la cuptor. Astfel, ne satisfacem poftele, dar într-un mod sănătos, fără să ne afecteze organismul.
,,Nu mănânci un hamburger mare, plin de tot felul de sosuri. Îți faci unul mai mic, cu o pâine integrală, o carne slabă de vită, multă salată. Nu ai poftit la alimentul interzis, ci l-ai mâncat într-o cantitate mică. Îți faci o serie de alimente care să fie cât mai bune pentru sănătatea ta, nu prăjite, nu afumate. Trebuie să fim atenți la cantități. Luați-vă un tabel cu caloriile fiecărui aliment și o să aveți surprize.”, a povestit medicul specialist.
De asemenea, este esențial de știu că nu toți suntem la fel. Chiar dacă unui prieten i-a funcționat o anumită dietă, nu înseamnă că și ție îți va merge. De aceea, fiecare trebuie să își găsească abordarea proprie a alimentației, care să i se potrivească propriului organism. Mai mult, modul în care mâncăm este foarte important.
,,Un alt lucru care vă va ajuta este să luați o farfurie cu un contrast diferit față de ceea ce puneți pe farfurie. Alb pe negru, pe roșu, pe portocaliu. Veți vedea întotdeauna volumul mare de alimente pe care urmează să îl mâncați. Pregătiți-vă din timp, nu mâncați dintr-o pungă, pe fugă, pentru că nu o să vedeți niciodată din acea pungă cât mâncați. Așezați-vă masa, dintr-o dată o să vi se pară mai mult.”, a precizat medicul.
Cât de importantă este cantitatea
Citește și: De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat- stirilekanald.ro
Citește și: Totul despre apa alcalină
Există alimente care sunt sănătoase, însă consumate în cantități mari, acestea ajung să fie foarte calorice.
,,Dacă vreau să mănânc o cantitate mai mare pentru că îmi e foame, adaugă alimente care au volum mult și calorii puține. Mănânci 100 de g cu 20 kcal, decât să mănânci ceva condensat care are mii de calorii.”, a explicat Ovidiu Peleș.
Mâncatul emoțional este foarte întâlnit, mai ales atunci când o persoană trece printr-o perioadă mai stresantă. De asemenea, există momente când doar credem ca ne este foame, însă realitatea este aceea că, de fapt, nu suntem destul de hidratați. De aceea, este important să nu intri în senzația de foame excesivă
,,Faceți diferența între a mânca pentru că îți este foame cu adevărat și foamea emoțională. Poți mânca un morcov crud, ați umplut stomacul și este și un snacks foarte gustos și sănătos .”, a declarat doctorul.