Cel puţin 149 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit marţi în urma unui seism violent cu magnitudinea de 7,1 care s-a produs în centrul Mexicului, resimţit inclusiv în capitala acestei ţări, la exact 32 de ani după cutremurul de pământ din 1985 care a făcut peste 10.000 de victime, informează AFP şi DPA.
Bilanţul provizoriu publicat de Guvernul mexican contabilizează decesele repartizate în mai multe state, învecinate cu capitala Ciudad de Mexico, unde au fost înregistrate 36 de victime: Puebla (29 de morţi), Morelos (64 de morţi) şi Mexico (9 morţi).
Cel puţin 21 de copii au murit şi alţi 20 sunt daţi dispăruţi, după prăbuşirea unei şcoli din statul Mexico în urma acestui seism, a anunţat marţi Guvernul mexican.
"Avem o cifră de 25 (de morţi) dintre care 21 sunt copii, la şcoala primară Enrique Rebsamen", a declarat Javier Treviro, subsecretar de stat al Educaţiei, pentru
Epicentrul seismului, care s-a produs la ora locală 13.14 (18.14 GMT), a fost situat în apropiere de graniţa dintre statele Puebla şi Morelos (centru), la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey — USGS).
Ciudad de Mexico, un megalopolis cu o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, a fost zguduit puternic marţi seară, declanşând ţipete şi crize de nervi în rândul rezidenţilor săi.