Descoperă mai jos cine este Cove și cum a devenit cunoscut în showbiz-ul românesc. Ce spune despre el și despre familia sa.
Gabriel Coveșeanu este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din România.
Cum a arătat copilăria lui COVE
Gabriel Coveșeanu s-a născut în 4 septembrie 1974 în București și mai are o soră despre care vorbește cu mult drag, pe care o cheamă Mihaela și alături de care a petrecut cele mai frumoase vacanțe în copilărie.
„Aveam mileuri, cum se purtau, şi ce se mai punea deasupra. Cu balerina, cu peştele, cu toate câte se puneau atunci.
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este ANDI MOISESCU. Biografie: data nașterii, copilărie, căsătorie, copii
„Aveam o Dacie cu care mergeam în fiecare vară la mare. Pe tot drumul către mare, ca să fim liniştiţi, să nu ne batem pe locul din mijloc al maşinii, mama îl punea pe Gabi să spună poezii. Avea un fel de a le intona, avea un fel de a le spune şi ne ţinea captată atenţia o mare parte din drumul spre mare. Atunci mi se părea că o s-o ia pe drumul acesta, al actoriei. Şi-mi mai aduc aminte de el când avea grijă de mine, avea opt ani şi responsabilitatea de a mă lua de la grădiniţă. Eu, la un moment dat, eram la o grădiniţă a armatei. Mă aduceau cu un autobuz al lor şi mă lăsau la ora patru într-o staţie aproape de casă. Mama îl trimitea pe Gabi şi-i zicea că trebuie să fie la ora patru acolo, altfel autobuzul pleacă şi nu mă mai vede. El săracul venea de la 12 acolo, să nu întârzie”, își aduce aminte și sora lui Cove despre primele momente în care și-a dat seama că fratele său este foarte talentat.
Cu cine a mai fost căsătorit COVE
Între 2009-2010, Cove a fost căsătorit cu Maria Movileanu, fiica fostei prezentatoare TV, Carmen Movileanu, iar împreună au un băiat, pe nume Bogdan Matei. Gabriel Coveșeanu a fost acuzat la momentul respectiv că și-a agresat fizic soția în anul 2010. Cea care s-a confesat a fost chiar Maria Movileanu, însă prezentatorul TV a negat totul la momentul respectiv.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Mi-a fost foarte greu să mă hotărăsc să scriu despre toate aceste lucruri, unele dintre ele personale şi delicate, şi am suferit foarte mult fără să mă plâng nimănui, dar s-a depăşit orice limită, pe toate planurile.
Nimeni n-ar crede că acest bărbat matur de 36 de ani, care s-a căsătorit din dragoste, îşi poate lovi soţia care-şi ţinea copilul în braţe la numai două luni după ce a devenit tată”, a declarat Maria Movileanu pentru libertatea.ro, la acel moment.
Cum a răspuns Cove acestor acuzații
Cove a spus, atunci, că acuzațiile Mariei au venit după ce el a cerut în instanță dreptul de a-și vedea copilul, care i-a fost îngrădit de mama sa.
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este soția lui COVE. Cum a cunoscut-o prezentatorul și cu ce se ocupă Florentina Ene
„Am citit cu stupoare declaraţiile Mariei date către presă, dar nu vreau să intru în acest joc murdar al fostei mele soţii. Explicaţia pentru apariţia acelei scrisori deschise e că eu, în urmă cu două săptămâni, am decis să cer în instanţă dreptul de a avea acces la copilul meu, drept ce mi-a fost în permanenţă limitat şi îngrădit de fosta soţie”, s-a justificat Gabriel Coveșeanu, ca răspuns la acuzațiile fostei soții.
Cine este actuala soție a lui COVE și câți copii are prezentatorul
Din anul 2013, Cove este căsătorit cu Florentina Ene. Cei doi s-au căsătorit după o relație de trei ani. A doua soție, Florentina Ene, este cea care l-a făcut pe Cove tătic din nou. Cei doi au împreună tot un băiat, Mihai Răzvan. Acesta s-a născut pe data de 12 august 2015. Cove este apropiat de amândoi și petrece mereu timpul liber cu ei.
Între Cove și Florentina nu a existat o dragoste la prima vedere, după cum au povestit chiar ei într-un interviu din trecut. Aceştia s-au cunoscut în timpul unei petreceri, iar Florentina a recunoscut la momentul respectiv faptul că nu era o fană a actualului ei soţ.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este ADELA POPESCU. Biografie: data nașterii, căsătorie, copii, carieră
„Sincer, nu eram o fană. Mama, în schimb, era. Ea urmărea Surprize, Surprize. Pe vremea aceea, sâmbătă seara eu aveam alt program. Și nici el nu-mi părea genul care să-mi placă. De aceea pot să spun că n-a fost dragoste la prima vedere!”, declara Florentina în trecut.
Cu ce se ocupă Florentina, soția lui Cove
„Ne-am cunoscut la o petrecere. La momentul respectiv, fiecare avea viața lui, amândoi eram implicați într-o altă relație. După aceea nu ne-am mai întâlnit. Eu, între timp, m-am și căsătorit și am și divorțat. Apoi ne-am reîntâlnit în același cerc de prieteni, am povestit, ne-am amintit una-alta. Am luat-o așa cu pași timizi și totul a decurs de la sine. Nici nu ne gândeam că vom rezista mult timp împreună. Au fost și momente în care ne-am speriat un pic, dar ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt”, spunea și Cove în trecut.
De profesie, Florentina este medic ginecolog. Cove are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale de viață şi ori de câte ori are ocazia face aceste lucruri publice.
„Soția mea are o inteligență emoțională fantastică, iar atunci când există ceva care nu-mi place, primul lucru pe care îl face e să se pună în locul celuilalt. Lucrează în domeniul medical. (…) E medic ginecolog. Ea este cea care mă susține. Dacă am cea mai mică întristare, suferință, are un umăr și pentru mine”, mai povestea Cove în trecut, în emisiunea Dincolo de aparențe.