Dana Savuica a vorbit deschis despre problemele sale, despre care a spus ca le depaseste cu ajutorul apropiatilor.
Dana Savuica a trecut printr-un divort, este implicata intr-o alta relatie, avand o viata destul de complicate. In acestt context, Dana Savuica a recunoscut ca este depresiva. Intrebata ce cface atunci cand trece printr-o perioada nu prea buna a vietii, celebrul fotomodel a fost transant.
“Am momente când cad în depresie, nu-mi vine să mai ies din casă sau stau cu nasul în pernă, plângându-mi de milă.
“Încep cu aceste gânduri, apoi mă trezesc şi mă uit la o comedie bună sau la o dramă. Atunci îmi dau seama că unii au mult mai puţin decât mine, au probleme mai mari şi ale mele încep să pară ridicole.
“În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, îmi adun numai gândurile pozitive în minte. ÎI mulţumesc Universului pentru faptul că sunt sănătoasă şi că îmi oferă confortul de care am nevoie în viaţă.
“ Viaţa mi-a arătat că pot ierta aproape orice, chiar şi lucrurile peste care consideram că nu aş putea trece. Totuşi, eu iert, dar nu uit şi într-un final tot acolo ajung. După ceva timp, mai mult sau mai puţin, când încrederea şi speranţa pier, atunci nu mai pot ierta. Nu pot ierta minciuna, ipocrizia şi trădarea”, a mai spus Dana.