Partenera de viață a lui Culiță Sterp primește atât comentarii pozitive, cât și negative, din partea celor care o urmăresc în mediul online.
Daniela Iliescu este una dintre cele mai apreciate apariții din familia Sterp, dar și din showbizul românesc. Cu toate acestea, pe cât de multă apreciere primește din partea anumitor persoane, pe atât există și un val de hate care nu încetează să apară, indiferent de ceea ce face.
Ce le-a transmis Daniela Iliescu, femeilor din mediul online
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Astfel, Daniela Iliescu a ajuns în punctul în care simte nevoia să se adreseze femeilor, în special, din mediul online, care îi aduc atât ei, cât și altor femei, vorbe urâte, atacuri, doar din cauza faptului că nu au o simpatie pentru ea. În cursul zilei de ieri, aceasta a publicat pe contul său de Instagram, la Story, un mesaj special pentru toate aceste femei care aleg să nu susțină alte femei, ci mai degrabă să le înjosească prin diverse modalități.
"Problema e că pe mine mă amuză, vă atacați când spun unele persoane că pe TikTok e jale, dar chiar e.
Nu ar trebui nici să mă amuze, din contră e trist. Foarte trist cum frustrarea, lipsa de educație, duce la atâta hate și bullying din partea femeilor înspre alte femei.
Eu nu știu ce lipsuri aveți, dar nu sunt sănătoase fetelor. Fac story-urile astea nu ca să îmi pun mintea cu voi, ci ca să trezesc măcar unele fete din comunitatea mea. Și dacă sunt 1-2, sunt fericită.
Citește și: Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...- stirilekanald.ro
Am fost și eu de partea cealaltă, am Instagram din 2012 şi mă uitam cu admirație spre influenceri, mai exact spre fetele din Cluj, care au început de mai bine de 10 ani. La fel mă uit și acum. Poate de aici și evoluția pe care am avut-o și eu la rândul meu, într-un timp atât de scurt. Pentru că n-am lăsat loc de frustrare, nu m-am uitat în curtea vecinului, iar când nu mi-a plăcut de cineva, am dat scroll.
Vă recomand din suflet să vă ocupați de voi și de evoluția voastră și poate cândva, orice ocupație ați avea, nu veți mai simți atât de mult nevoia să aruncați cu noroi sau să credeți că supărați pe cineva cu comentariile penibile. Din contră, arătați doar cât de înguste la minte sunteți.
Sorry not sorry.”, a fost mesajul transmis de Daniela Iliescu, la Story, pe pagina sa de Instagram.