Artistul și soția sa sunt cei mai fericiți și împliniți de când au devenit părinți pentru a doua oară.
Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară, formând acum familia completă, despre care a și vorbit proaspăta mămică pe rețelele de socializare, primind chiar și o întrebare legate de rolul de mama pe care îl are în prezent și nu numai.
Daniela Sterp, despre cum resimte rolul de mamă pentru cei doi copilași

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În cursul zilei de ieri, aceasta a postat o fotografie pe pagina sa de Instagram, la Story, pentru a răspunde unei întrebări pe care a primit-o din partea unei urmăritoare de pe rețelele de
Întrebare: “Cum este să fii mămică de 2?”
Daniela Iliescu:" Am avut foarte multe întrebări care sună așa sau în care mă întrebați cum mă simt.
Este cea mai mare fericire, pe care nu o poate egala nimic din ce am trăit până acum.
Chiar dacă sunt obosită, am câteva kilograme în plus, mi-am mai rupt şi 2 unghii că n-am apucat să merg la programare, încerc să mă organizez cu viața în 4.
Ce am mai învățat în perioada asta, este să mă bucur de tot ce trăiesc, de perioada asta de lăuzie, să iau lucrurile mai ușor, pentru că eu sunt obișnuită să fiu foarte activă și dacă deja mă simt foarte bine, îmi tot vine să fac chestii. Dar chiar vreau să mai pun anumite lucruri pe pauză și să mă ocup în mare parte de ceea ce contează cel mai mult pentru mine: familia.”
Tot ieri, Daniela Sterp a fost la grădiniță pentru a-l lua pe Milan acasă. Acesta se pare că este foarte fericit cu colegii săi și îi place foarte mult la grădiniță, atât de mult încât soția lui Culiță Sterp a fost nevoită să aștepte 30 de minute, pentru ca cel mic să meargă acasă cu ea, moment pe care l-a postat tot pe pagina sa de Instagram, într-un filmuleț la Story.
“Am venit, ia să te văd, cum arăți? (…) Cum l-am luat de la grai, am așteptat jumătate de oră după el. Nu mai vrea să plece acum. Îți place aici la grădi? (…) Mă bucur foarte tare!”, a menționat aceasta, în filmulețul postat pe pagina sa de Instagram, la Story.
