De câte ore de somn au nevoie femeile. Acestea obișnuiesc să doarmă cu peste 15 minute mai mult, față de bărbați

ore de somn femei
De câte ore de somn au nevoie femeile

Somnul este foarte important în rutina noastră de zi cu zi. Însă știați de câte ore de somn are nevoie o femeie?

Aflați din rândurile următoare, care este numărul de ore de somn, de care au nevoie femeile, pentru a se simți cu adevărat odihnite. În plus, descoperiți și care sunt consecințele, atunci când vine vorba despre lipsa somnului. 

 

De câte ore de somn au nevoie femeile 

Se pare că, conform cercetărilor, femeile sunt cele care ar avea mai multă nevoie de somn, mai exact de mai multe ore de somn, în comparație cu bărbații.

Astfel, pentru odihna potrivită, o sănătate pe măsură, dar și o liniște profundă, specialiștii susțin faptul că este nevoie de cel puțin 7 ore de somn pentru ca acestea, dar și bărbații, să fie cu adevărat odihniți și liniștiți. 

În caz contrar, lipsa somnului poate duce cu sine, anumite stări de nervozitate, chiar cedarea anumitor organe interioare, și apariția unor anumite boli. Acest aspect fiind valabil, în situația în care lipsa somnului este destul de accentuată, și durează pe un interval mai lung de timp. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

În plus, se pare că femeile sunt cele care, dorm mult mai mult, în comparație cu bărbații astfel, se concluzionează ideea cu faptul că acestea au nevoie de mai multe ore de somn, în plus, în comparație cu programul de somn al bărbaților. Conform unui alt studiu, s-a dovedit faptul că femeile au tendința să doarmă în plus, față de bărbați, cu aproximativ 15 minute. 

cele mai bune ore de somn
De câte ore de somn au nevoie femeile[Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce înseamnă să ai un stil de viață sănătos

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Ce consecințe are lipsa somnului 

Așa cum am precizat anterior, se pare că lipsa somnului, așa cum este și normal, are anumite consecințe, în special în cazul în care, lipsa somnului se menține pe o perioadă mai lungă de timp. Printre consecințele acesteia, se află și următoarele: 

  • Risc crescut de accident vascular cerebral- Conform unui studiu din Statele Unite, se pare că atunci când vine vorba despre persoanele care nu dorm atât de bine și atât de mult pe cât au nevoie, prezintă un risc destul de mare de a suferi un accident vascular cerebral (adulții care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte sunt de până la 4 ori mai expuși). 
  • Risc de obezitate- De asemenea, persoanele care adorm greu sau se odihnesc mai puțin de 6 ore pe noapte, sunt totodată și cele care simt nevoia să consume alimente bogate în calorii, din cauza faptului că au loc anumite modificări hormonale care afectează apetitul, aspect care poate duce cu ușurință la obezitate. 
  • Pierderea memoriei- Odată cu lipsa somnului, se pierde și capacitatea de concentrare, mai exact anumite gânduri pe care le aveam, însă nu ni le mai aducem aminte. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu faptul că, lipsa somnului poate crea anumite probleme pe termen lung, mai exact probleme care au legătură cu distrugerea celulelor creierului, mai exact, se pare că în momentele în care nu reușim să dormim, cantitatea de sânge din celulele creierului, crește, ceea ce îi afectează funcționarea propice.  
  • Boli cardiace- în momentul în care nu dormim suficient de bine și de mult, organismul nostru începe să producă substanțe chimice și hormoni, cele 2 aspecte care pot duce la apariția bolilor cardiace. Astfel, a fost dovedit faptul că aceste persoane, sunt predispuse cu până la 48% să sufere de aceste boli.  
  • Posibil risc crescut de apariție a cancerului- Conform cercetărilor realizate în America, se pare că lipsa somnului se poate asocia cu ușurință, cu riscul apariției cancerului de sân sau al celui de colon, persoanele care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte, fiind expuși la riscul de a dezvolta polipii intestinali.  

importanta somnului
De câte ore de somn au nevoie femeile[Sursa foto: freepik]

Citește și: De ce trebuie femeile să pună o ceapă în dormitor. Efectul neștiut asupra somnului!



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

De ce trebuie femeile să pună o ceapă în dormitor. Efectul neștiut asupra somnului!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies