De ce e păcat să mănânci pește în post

de ce e pacat sa mananci peste in post
de ce e pacat sa mananci peste in post, ce spun preotii

Ce spun mai mulți preoți despre consumul peștelui în post. De ce e păcat să mănânci pește în post și ce trebuie să faci în zilele în care postești.

Postul presupune renunțarea la consumul alimentelor de origine animală și consumarea alimentelor de origine vegetală. Iată de ce e păcat să mănânci pește în post. Există câteva zile din post în care se consumă și pește, iar în restul timpului este interzis acest aliment. În Biserica ortodoxă există mai multe zile de post în care s-a rânduit de către Sfinţii Părinţi să se facă dezlegare la peşte, iar acest lucru este marcat și în calendar.

Când se mănâncă pește în post

Conform sfaturiortodoxe.ro, dezlegarea, adică permisiunea de a trece peste anumite prescripţii, voia de a face ceva, înseamnă consumarea mâncărurilor de post, plus untdelemn, vin şi peşte, însă nu se consumă îm aceste zile carne, brânză, lapte şi ouă.
Preotul Paul Tudorache, preot paroh la biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Călăraşi, spune că pe 25 martie se consumă peşte, deoarece sărbătoarea este considerat un praznic împărătesc.

„Toţi cei care au ţinut post au dezlegare să mănânce peşte. Este un fel de răsfăţ pentru a marca această mare sărbătoare cu bucurie în suflet şi cu belşug pe masă. Bucuria pe care o trăim participând la slujbă se reflectă apoi în bucuria de a sta la masă“, explică părintele Tudorache.

de ce e pacat sa mananci peste in post
De ce e pacat sa mananci peste in post, ce spun preotii[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: CITEȘTE: Ce se mănâncă de post miercurea și vinerea

De ce e păcat să mănânci pește în post

Tradiţia creştină mai spune că se mănâncă peşte deoarece este alimentul pe care Iisus Mântuitorul l-a mâncat.
„După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat. Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii”, spune părintele Tudorache.

Peştele este considerat a fi sfânt, fiind văzut ca o vietate care nu scoate sunete precum păsările sau animalele a căror carne o consumăm în mod obișnuit.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Zilele de post cu dezlegare la pește nu sunt zile de încălcare a postului, ci zile de bucurie pentru credincioși.

În postul Paștelui, care este cel mai strict post de peste an, peștele se consumă doar de Buna Vestire și în ziua de Florii, cu o săptămână înainte de Paște. În postul Crăciunului există mai multe dezlegări la pește.

pestele este de post
De ce e pacat sa mananci peste in post[Sursa foto: PixaBay]

După cum arată și părintele Nicolae Necula potrivit doxologia.ro, permisiunea consumului de carne de pește în timpul postului „este doar o derogare pentru cei ce se ostenesc, nu o hrană permanentă, zilnică.

Prin compoziția chimică, această carne se deosebește de cea a animalelor sau a păsărilor dinafara mediului acvatic. De asemenea, este o carne ușor de digerat, bogată mai ales în fosfor, pe când cea de miel sau porc este bogată în proteine și în grăsimi greu de digerat și care aduce, după ea, nevoia consumării de alcool și pofta pentru plăcerile trupești”.

Unii credincioși cred că peștele este o mâncare obișnuită în posturile de peste an, însă acest lucru nu este corect.

Din acest motiv, este bine să consultăm calendarul pentru a ne informa mereu în legătură cu zilele în care este dezlegare, mai ales în timpul posturilor. Peștele este folosit ca hrană în timpul anului bisericesc, iar în calendar sunt consemnate zilele în care se face dezlegare la pește, precum și la alte preparate din pește, precum icre sau sushi.

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Potrivit preotului Constantin Necula, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acţiunii". "Dincolo de a nu mânca şi a nu bea, înseamnă a te aşeza în liniştea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligaţie de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor şi de a-i face pe oameni să înţeleagă adevăratul ritm al vieţii. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniştiţi în timpul postului este să vorbim mai puţin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenţi la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcţia financiară a lumii, ci şi din partea morală a lumii", a spus părintele pentru agerpres.ro.

De ce nu se mananca peste vinerea
De ce nu se mananca peste vinerea, ce spun preotii[Sursa foto: PixaBay]

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.

"Trebuie să fim atenţi ca să nu facem din a nu mânca o obsesie şi nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învăţăm să trăim într-un echilibru aşa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe şantier sau în alte condiţii au micile lor derogări dumnezeieşti. Nu cred că Hristos stă cu o carte de reţete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenţie şi să înţelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtăşim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos", a afirmat Constantin Necula.



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Câte kilograme poți să slăbești cu postul intermitent. "Această metodă are rădăcini străvechi în aproape toate religiile"

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Nur Fettahoğlu, care dă viață personajului Özge în serialul Inimă rebelă, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță dincolo de platourile de filmare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies