Cântăreața de folclor reușește să își crească copiii singură, fără să ceară ajutor din partea altor persoane.
Interpreta de muzică populară, Emilia Ghinescu, se bucură de succes atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, fiind mamă a trei copii. Cu toate acestea, artista a mărturisit recent faptul că alege să nu ceară ajutor persoanelor din jur, tocmai pentru că nimeni nu o va ajuta.
De ce Emilia Ghinescu nu cere ajutor atunci când are nevoie de sprijin
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Recent, aceasta a fost invitată în cadrul unui post TV, acolo unde a dat un interviu și a menționat câteva aspecte importante, legate de viața sa personală, în mare parte. Astfel, Emilia Ghinescu a vorbit și despre cum găsește sprijin în propria persoană, dar și în Dumnezeu, atunci când întâmpină greutăți.
„Cine mă cunoaște cu adevărat… știe că sunt un om extrem de sensibil, care poate fi rănit foarte ușor. Dacă știi unde sunt acele puncte pe care să apeși, poți să mă distrugi. (…) Eu aș vrea să spun nu mai pot, dar, din păcate, nu am cui, adică îmi spun doar mie și, poate, lui Dumnezeu, pentru că dacă spun nu mai pot, oricum nu are cine să mă ajute, tot eu trebuie să duc.
La bunici am regăsit și am învățat, de fapt, ce este iubirea și grija față de celălalt. Îi iubesc (…) bunicul s-a dus de foarte mult timp, dar a rămas bunica în viață. Îi iubesc necondiționat, ei pentru mine au fost părinții mei și sunt parte din sufletul meu, adică nu vor pleca niciodată, chiar dacă știu că bunicul a plecat, mai am un înger sus, pe lângă Îngerul ce mi l-a dat Dumnezeu, mai am încă unul.”, a declarat Emilia Ghinescu, in cadrul interviului acordat.