De ce iese tulbure socata. Care este trucul pentru cea mai bună socată

De ce iese tulbure socata. Care este trucul pentru cea mai bună socată

Socata este una dintre băuturile cel mai des consumate în sezonul cald, pentru a ne oferi un plus de răcorire. Însă știați de ce iese uneori tulbure?

Aflați din rândurile următoare care sunt mai exact beneficiile consumului de soc, dar și care este motivul pentru care uneori, socata iese tulbure. În plus, descoperiți și două rețete de socată, numai bune de preparat pentru sezonul cald.

 

Beneficiile consumului de soc

Florile parfumate ale socului se pot transforma în remedii cu adevărat eficiente pentru combaterea mai multor afecțiuni. Atât scoarţa, cât şi fructele, dar mai ales florile sunt utilizate frecvent în scop terapeutic.

Datorită substanţelor active (volatile, taninuri, mucilagii) pe care le conține această plantă, socul poate preveni inflamaţiile şi le poate trata.

De asemenea, socul reglează tranzitul intestinal, reduce durerile reumatice, ajută în caz de cistite, afecţiuni respiratorii (astmul) şi în combaterea infecţiilor de tipul furunculelor şi abceselor, datorită acţiunii antiseptic pe care o deține.

Fiind una dintre cele mai puternice plante depurative, cicatrizante și diuretice, socul poate combate infecțiile la nivelul plămânilor și poate stimula sistemul imunitar.

Este totodată și o plantă care deține o cantitate bogată de acizi grași Omega-3 și Omega-6, taninuri, potasiu, mucilagii, fenoli și flavonoide, acid folic, antocieni, vitaminele C și A, fiind recomandată în caz de psoriazis, rinită alergică și alte astfel de probleme.

Prin intermediul florilor de soc, acestea pot preveni anumite boli de inimă și totodată pot reduce considerabil nivelul de colesterol. Sunt benefice și în caz de infecții urinare, răceli, reumatism și constipație.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Cu ce se mănâncă APIO

 

De ce iese tulbure socata

Socata se prepară în diverse moduri, în funcție de zona din care provine, atât din florile proaspete de soc, dar și din cele uscate. Gospodinele de pretutindeni sunt cele care obișnuiesc să prepare această băutură, mai ales atunci când florile sunt proaspete.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Așa cum în fiecare zonă în care este preparată, există anumite obiceiuri, cu siguranță există și câteva reguli care trebuie respectate, pentru ca socata să iasă cu adevărat bună.

Cu toate acestea, există uneori riscul ca socata să iasă tulbure. De ce? Din cauza faptului că majoritatea dintre noi, obișnuim să spălăm frunzele de soc după ce le-am cules. Cu toate acestea, odată cu praful de pe flori, se duce și polenul care este aromat și parfumat. Prin urmare, ar trebui să renunțăm la acest obicei, pentru a ne bucura de o socată delicioasă.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Cum slăbești 6 kilograme în 7 zile cu dieta cu supă de varză

 

Care este trucul pentru cea mai bună socată

Rețetă tradițională de Socată cu lămâie

Ingrediente

Veți avea nevoie de următoarele ingrediente : un borcan de sticlă (de aproximativ 4 litri), 10 flori de soc mari, 300 g zahăr, 4 lămâi zemoase  și 3 litri de apă.

Mod de preparare

Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a pune zahărul și sucul de la două lămâi, în borcanul de sticlă. Apoi turnăm un litru de apă și amestecăm cu o lingură, până în momentul în care zahărul s-a dizolvat. Adăugăm apoi și florile de soc și celelalte două lămâi tăiate în felii mai subțiri.

Turnam apa, până când se umple borcanul și îl acoperim cu o farfurie care să acopere gura borcanului. Apoi vom muta borcanul afară, la soare. Se recomandă ca măcar o dată pe zi să amestecați în socată, pentru a se vântura florile și feliile de lămâie. În funcție de temperatura de afară, socata poate să fie gata în 2-4 zile. O puteți gusta după două zile, pentru a decide dacă mai trebuie lăsată sau nu.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Când ați decis că este gata, puteți strecura conținutul borcanului și puneți socata în sticle pe care le puneți în frigider. Se poate servi rece și rezistă la frigider 3-4 zile. Poftă bună!

Rețetă de Socată cu boabe de orez

Ingrediente

Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: 12-14 flori mari de soc, 10 litri de apă minerală plată, 4 lămâi, 1 kg de zahăr brun, 10-12 boabe mari de orez pentru fermentație și câteva frunze de mentă proaspătă.

Mod de preparare

Tot ce trebuie să faceți este să puneți într-un borcan de 10 litri sau de 5 litri, cele 14 flori de soc împărțite în mod egal, peste care veți adăuga câte 5 litri de apă şi lămâile tăiate felii și stoarse.

Apoi borcanul se acoperă şi se lasă o zi. Abia următoarea zi se pune zahărul și boabele de orez și se amestecă bine, apoi se acoperă iar borcanul și se mai lasă la fermentat încă 3-4 zile. Puneți capac la borcan, însă nu îl închideți complet pentru a le lăsa să „respire”. În aceste trei zile trebuie să mai amestecați socata de cel puțin două ori pe zi.

În momentul în care apa devine gălbuie și mirosul este plăcut, înseamnă că socata noastră este gata de consumat. Se poate servi rece și îi puteți adăuga și 2-3 frunze de mentă proaspătă. Poftă bună!

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Alimente care îți dau senzația de sațietate



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

De ce nu e bine să mănânci fructe seara

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină