De la ce distanță simte rechinul sângele

Rechinul este unul dintre cele mai puternice animale ale mării

Rechinul este animalul considerat ca fiind unul dintre cei mai puternici ai mării. Însă știați care este distanța de la care poate simți sângele?

Aflați din rândurile următoare care este mai exact distanța de la care un rechin poate simți sângele, dar și cum reușesc aceștia să îl simtă și să facă diferența de alte substanțe din apă. În plus, descoperiți și dacă se pot ține sau nu rechinii în acvarii, dar și care sunt considerați a fi „dușmanii” acestora.

 

De la ce distanță simte rechinul sângele

Există nenumărate animale care pot simți sângele de la o distanță absolut remarcabilă. Printre aceste animale se numără și rechinul. Acesta face parte din categoria animalelor la care simțul reprezintă principalul său atu, care îl ajută în prinderea prăzii și în sesizarea pericolului, într-un mod rapid.

Acesta poate simți prada chiar și de la o distanță de 1.5 km, iar atunci când vine vorba despre o simplă picătură de sânge, rechinul o poate simți de la o distanță de 3 mile. Prin urmare, rechinul poate simți sângele de la aproximativ 4.8 km distanță.

Rechinul este unul dintre cele mai puternice animale ale mării [Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Top 5 influenceri din România

 

Cum reușesc rechinii să simtă sângele de la mare distanță

Bineînțeles că rechinii nu pot depista prin intermediul simțului olfactiv, al mirosului, dacă la kilometri distanță este sau nu sânge, însă aceștia se ajută de un alt simț important și dezvoltat al lor, și anume cel auditiv.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

De exemplu, rechinii pot auzi vibrații începând de la 10 până la 800 Hertz, în timp ce oamenii le pot auzi abia de la 16 la 20.000 Hertz. În momentul în care un pește este prins în undiță și se zbate, apa în care se află formează anumite unde sonore, pe care doar rechinii le pot percepe. Aceștia înregistrează undele sonore și pot simți aceste vibrații chiar și de la 650 m distanță, iar odată înregistrate, rechinul pleacă în direcția sursei respective.

Dar așa cum am menționat anterior, pe lângă simțul auditiv extrem de bun pe care aceștia îl au, se bazează și pe cel olfactiv, iar acest aspect funcționează în modul următor. În momentul în care apa intră în orificiile nazale ale rechinului, acesta începe să „cerceteze“ extrem de rapid (mai puțin de o secundă), absolut toate mirosurile chimice care se află în apă, iar conform testelor efectuate, rechini pot face chiar diferența între sângele animalic și cel omenesc.

Rechinul este unul dintre cele mai puternice animale ale mării [Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Ce este Psiho-Dieta și câte kilograme poți slăbi în cel mai scurt timp

 

Se pot ține sau nu rechinii în acvariu

Răspunsul este da! Însă foarte greu, din cauza faptului că rechinii nu pot supraviețuii nici măcar transportului necesar pentru a fi mutați din mediul lor natural, în cel creat de om (acvariu). Motivul principal ține de faptul că respectivele "recipiente" în care aceștia sunt transportați, nu conțin îndeajuns de mult oxigen, pentru a face față transportului, prin urmare, rechinii se sufocă. Rechinii au întotdeauna nevoie de un anumit mediu care să semene cât mai mult cu cel din care provin. Prin urmare, bazinele respective trebuie să fie construite astfel încât să aibă pereți plați, fără alte unghiuri, pentru că rechinii obișnuiesc să se izbească în pereți sau în colțuri. Să nu uităm de faptul că este total exclus ca în apropierea sau prin pereții bazinului să existe fire de electricitate, deoarece rechinii simt imediat încărcarea electrică, motiv pentru care încep să se agite și să lovească cu putere, pereții bazinului.

Rechinul este unul dintre cele mai puternice animale ale mării [Sursa foto: unsplash]

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Vlad Gherman, adevărul despre Oana Moșneagu: „E prima relație pe care o am cu o femeie matură”

 

Care sunt dușmanii rechinilor

Bineînțeles că și rechinii au chiar o serie de dușmani periculoși, pentru că deși avem impresia că aceștia sunt conducătorii absoluți ai mărilor, lucrurile nu stau chiar în acest mod.

Printre „dușmanii” rechinilor se află și „balena ucigașă“ sau orca, din momentul în care biologii au putut observa faptul că o astfel de balenă poate ține strâns în fălci un rechin de 3 metri lungime, dar și să îl înghită fără absolut nicio ezitare.

În plus, alți „dușmani” ai rechinilor sunt și balenele de tip cașalot, în interiorul cărora s-au descoperit rechini lungi de chiar câțiva metri lungime. Caracatițele uriașe sunt și ele considerate a fi inamicii rechinilor, din cauza faptului că îi pot "încătușa“ de până la 4 metri cu tentaculele lor, ulterior mâncându-i cu totul.   De asemenea, de luat în calcul sunt și șerpii veninoși care ajung la o lungime de până la 2,75 m. Lupta dintre acești șerpi veninoși și rechini are loc odată ce șerpii sunt înghițiți de către rechini, iar aceștia îi mușcă de gât, astfel murind amândoi. Totodată, nu trebuie să uităm nici de alte tipuri de rechini care pot mânca alți rechini. De exemplu, rechinul gri atacă și mănâncă rechinii mai mici care fac parte din alte specii. Cu toate acestea, nici omul nu iese din discuție, acesta fiind considerat ca fiind cel mai periculos dușman al rechinilor. S-a descoperit faptul că oamenii omoară în fiecare an cu până la 4,5 milioane rechini, indiferent de motiv.

Rechinul este unul dintre cele mai puternice animale ale mării [Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Cine este CRISTINA BÂTLAN. „Eram ultima persoană care s-ar fi gândit vreodată că Roberto mă minte sau mă înșală"



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Vlad Gherman, adevărul despre Oana Moșneagu: „E prima relație pe care o am cu o femeie matură”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Virginia de la Casa iubirii, apariție de senzație în mediul online! Iată cum arăta concurenta în urmă cu patru ani, înainte de a recurge la mici intervenții estetice la nivelul feței

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină