Sophia s-a numarat printre vedetele care au raspuns afirmativ invitatiei de a participa la Ziua Portilor Deschise din cadrul SOS Satul Copiilor Bucuresti, actiune sociala ce a avut ca scop constientizarea nevoilor copiilor defavorizati din comunitate.
Chiar daca de dimineata a alunecat pe parchet si si-a rupt mana, Sophia a ajuns la eveniment imediat dupa vizita la medic, cu bratul stang in ghips.
“Copiii mi-au alinat durerea. Am uitat ca am mana rupta si m-am simtit minunat inmijlocul lor. Am decorat impreuna briose si am dat frau liber imaginatiei sicreativitatii. În cadrul acestei organizatii sunt ajutati copiii orfani si copiiiabandonati.
Sunt bine educati, au mult bun simt, traiesc in conditii foarte bune sisunt norocosi ca au alaturi de ei un personal dedicat”, declara Sophia.
“Am participat la acest eveniment din dorinta de a atrage atentia ca fiecare dintrenoi ii putem sprijini pe micuti printr-un sms cu textul MAMA la 8844. Lunar donam astfel doi euro pentru acesti copiii, iar doar impreuna le putem face viatamai usoara”, continua Sophia.
Sophiei i s-au alaturat la acest eveniment Giulia Anghelescu, Alina Chiuvulescu, Jojo, Ellie White, Carmen Negoita, Monica Davidescu, Diana Munteanu dar si Jorge, Valentina Pelinel, Alexandra Ungureanu si Chef Florin Dumitrescu.
Chiar daca de dimineata a alunecat pe parchet si si-a rupt mana, Sophia a ajuns la eveniment imediat dupa vizita la medic, cu bratul stang in ghips.
“ Copiii mi-au alinat durerea.
Am uitat ca am mana rupta si m-am simtit minunat inmijlocul lor. Am decorat impreuna briose si am dat frau liber imaginatiei sicreativitatii. În cadrul acestei organizatii sunt ajutati copiii orfani si copiiiabandonati. Sunt bine educati, au mult bun simt, traiesc in conditii foarte bune sisunt norocosi ca au alaturi de ei un personal dedicat ”, declara Sophia.
“Am participat la acest eveniment din dorinta de a atrage atentia ca fiecare dintrenoi ii putem sprijini pe micuti printr-un sms cu textul MAMA la 8844.
Lunar donam astfel doi euro pentru acesti copiii, iar doar impreuna le putem face viatamai usoara”, continua Sophia.Sophiei i s-au alaturat la acest eveniment Giulia Anghelescu, Alina Chiuvulescu, Jojo, Ellie White, Carmen Negoita, Monica Davidescu, Diana Munteanu dar si Jorge, Valentina Pelinel, Alexandra Ungureanu si Chef Florin Dumitrescu.
Sophia s-a numarat printre vedetele care au raspuns afirmativ invitatiei de a participa la Ziua Portilor Deschise din cadrul SOS Satul Copiilor Bucuresti, actiune sociala ce a avut ca scop constientizarea nevoilor copiilor defavorizati din comunitate.
Cum trebuie ceapa depozitată corect și care este secretul pentru inelele perfecte de ceapă
Diana Puiu21 noiembrie 2024Actualizat: 21 noiembrie 2024, 17:43