„De sărăcie nu mă tem, mă tem de oameni. Foarte rar întâlnești un om atât de onest cât poate să fie un animal!” Carmen Tănase, declarații dureroase despre societatea de astăzi

„De sărăcie nu mă tem, mă tem de oameni. Foarte rar întâlnești un om atât de onest cât poate să fie un animal!” Carmen Tănase, declarații dureroase despre societatea de astăzi
„De sărăcie nu mă tem, mă tem de oameni. Foarte rar întâlnești un om atât de onest cât poate să fie un animal!” Carmen Tănase, declarații dureroase despre societatea de astăzi

Carmen Tănase a vorbit despre lipsa de valori ale societății noastre.

Carmen Tănase este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară. În vârstă de 62 de ani, actrița are în spate o carieră de succes, timp în care a reușit să ajungă la inima publicului prin intermediul talentului său actoricesc, dar și al felului său de a fi, simplă, asumată și foarte transparentă.

De-a lungul timpului, însă, actrița a semnalat numeroase probleme ale societății noastre, ajungând să fie dezamăgită de oamenii din preajma sa.

Invitată în cadrul podcastului moderat de Mihai Morar, Carmen Tănase a vorbit deschis despre cea mai mare temere a sa, făcând declarații dureroase despre societatea de astăzi.

Care este cea mai mare temere a lui Carmen Tănase

Citește și: „A fost o perioadă urâtă și seacă din viața mea și m-am ocupat mult să suplinesc lipsa tatălui.” Carmen Tănase, despre momentele grele prin care a trecut, după pierderea soțului ei

Carmen Tănase, declarații dureroase despre societatea de astăzi
Carmen Tănase[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citește și: “De ce te modifici? Pentru că semeni cu cealaltă care s-a modificat și dacă intri într-un club acum te șochezi!” Ce părere are Carmen Tănase despre operațiile estetice din zilele noastre 

Întrebată dacă se teme de sărăcie, îndrăgita actriță a oferit un răspuns ferm, care din păcate reflectă adevărul dureros al societății în care trăim.

De sărăcie nu mă tem, mă tem de oameni. Îmi pare rău că spun asta. Acum este oricum o răsturnare totală de scară de valori. E complet aiurea. E Babilon acum .”, a spus Carmen Tănase.

Carmen Tănase a vorbit despre onestitatea animalelor, care predomină în comparație cu a oamenilor

Carmen Tănase, declarații dureroase despre societatea de astăzi
Carmen Tănase[Sursa foto: Facebook]

Actrița a ținut să precizeze și că, în comparație cu oamenii, animalele sunt mult mai oneste, acesta fiind și principalul motiv pentru care de-a lungul vieții sale a preferat să fie

mai de grabă înconjurată de animale, decât de oameni.

Eu și trăiesc cu animale de când sunt mică și crede-mă că e o diferență ca de la cer la pământ între onestitatea unui om și onestitatea unui animal. Nici nu se compară. Foarte rar întâlnești un om atât de onest cât poate să fie un animal. Onest am spus. Iubitor, nu, că vulpea nu e iubitoare, e onestă .”, a mai spus Carmen Tănase în cadrul podcastului „Fain și Simplu”.  



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

„Fac 43 de ani și am venit să dau timpul înapoi. Fața mea arată mult mai odihnită, deși nu sunt.” Gina Pistol, o nouă intervenție estetică! La ce procedură a apelat soția lui Smiley?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies