Decizia radicală pe care a luat-o Giuly. Unde s-a afișat tânăra și ce planuri are de viitor: „Chiar mă gândesc.”

Giuly
Giuly

Giuly a făcut o postare pe Tik-Tok, acolo unde a vorbit despre decizia pe care a luat-o cu privire la viitor.

Giuly, fosta concurentă din Casa Iubirii, are o întreagă comunitate în mediul online care îi este alături, acolo unde împărtășește o mulțime de momente din viața ei cu cei care o urmăresc. Nu îi lipsește zâmbetul de pe buze, fiind mereu deschisă cu multe fragmente de zi cu zi. Recent, tânăra  a făcut un videoclip pe Tik-Tok, dintr-un apartament din Pipera, spunând chiar că se gândește să se mute în chirie în zonă.

Aceasta a făcut turul apartamentului în care va sta pentru câteva zile.

Giuly
Giuly[Sursa foto: Captură Video]

„Bună, din apartamentul din București. Nu prea cunosc eu zonele de aici din oraș, dar mi se pare super fain și chiar mă gândesc să mă mut pe aici. Nu pot să vă arăt pentru că e târziu și e întuneric afară și nu s-ar vedea cât e de superb.

Acesta este apartamentul pe care l-am luat pentru câteva zile, iar cel mai mult îmi place e baia. Chiar mă gândesc că mi-ar plăcea să găsesc un apartament în chirie pe aici.”, a povestit Giuly într-un videoclip de pe Tik-Tok.

Giuly și Robert s-au despărțit în februarie

Citește și: Giuly și Robert de la Casa Iubirii s-au despărțit! Tânăra a confirmat separarea: „Această decizie a fost luată, vă rog să o respectați!”

Giuly și Robert
Giuly și Robert[Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru marți, 1 septembrie 2026: Prima zi de toamnă debutează cu ploi și descărcări electrice în mai multe zone din țară- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Citește și: Momente triste pentru Giuly de la “Casa Iubirii”. Fosta concurentă a pierdut o ființă dragă: “Rămâi în inimile noastre.”

Cei doi concurenți au fost extrem de iubiți în Casa Iubirii, iar întreaga lor comunitate din mediul online le-a fost alături la fiecare pas. În luna februarie, în schimb, Giuly și Robert  au ales să meargă pe drumuri separate, iar anunțul a venit pe rețelele de socializare „Astăzi vreau să vă spun că eu şi Robert nu mai formăm un cuplu, mai exact din 16 ianuarie, pentru cei care fac analiză pe textul în care am scris că sunt în Târgu Mureș câteva zile înainte.

Această decizie a fost luată, vă rog să o respectați. Suntem doi adulți și sunt sigură că veți înțelege că nu toți oamenii care intră în viața noastră sunt meniți să și rămână. Nu mai am nimic de adăugat în legătură cu asta, pentru că după ce am ieşit din emisiune această relație a fost discretă și nu a fost expusă. Acesta a fost motivul pentru care în continuare va rămâne între noi ce a fost."
, a spus Giuly,  pe TikTok.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Momente triste pentru Giuly de la “Casa Iubirii”. Fosta concurentă a pierdut o ființă dragă: “Rămâi în inimile noastre.”

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

ANUNȚUL pe care niciun iubitor al fotbalului NU VOIA SĂ-L AUDĂ. Lionel Messi se retrage din naționala Argentinei. Ce se află, de fapt, ÎN SPATELE UNEI DECIZII care a pus pe jar milioane de suporteri: "A fost o decizie care m-a durut și..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Ilinca Vandici este însărcinată pentru a doua oară. Prezentatoarea „Follow Us!”, detalii despre sarcină

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro