Cei doi tineri formau unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, iar fotbalistul o prezentase deja pe tânără mamei sale.
Despărțire neașteptată în showbiz. Fotbalistul Denis Alibec și iubita lui au pus punct relației lor, chiar la puțin timp după ce sportivul i-o prezentase mamei sale pe cea cu care spera să ajungă în fața altarului.
În luna august, Denis Alibec a luat pe toată lumea prin surprindere, atunci când și-a făcut apariție pe plajă nu cu iubita sa, ci cu o altă femeie importantă din viața sa.
Tânăra originară din Călărași reușise să îl cucerească pe Denis Alibec nu numai cu frumusețea sa, ci și cu inteligența sa. Valentina a părăsit România și s-a stabilit în Anglia, unde a absolvit Universitatea Cambridge, iar în prezent lucrează în domeniul IT, după cum arată pe conturile de socializare.
Nimic nu prevestea că Denis și Valentina se vor despărți, mai ales că fotbalistul i-a făcut cunoștință tinerei cu mama sa, însă cei doi au pus punct relației și s-au dat de gol.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cei doi au șters deja toate fotografiile pe care le postaseră pe rețelele de socializare, semn că a fost vorba despre o despărțire urâtă.
Citeste si: Anna Wintour și Shelby Bryan s-au despărțit, după 16 ani de căsnicie
Denis și-a pierdut sora
Puțină lume știe despre drama din familia lui Denis Alibec. Înainte de a se naște fotbalistul, părinții lui Denis Alibec au mai avut o fetiță care, din păcate a murit. Când Denis avea numai 6 ani, părinții acestuia au decis să divorțeze și să o ia pe drumuri diferite.
Citeste si: Gabriel Fătu și soția sa, Georgiana, divorțează! Cei doi au ajuns la proces
Sportivul a rămas extrem de apropiat de mama sa, căreia îi face toate mofturile și pe care o răsfață ori de câte ori are ocazia.
„Gevrim, tatăl lui Denis, și doamna Emilia au mai avut o fetiță înainte, care din păcate a murit când era foarte mică.